Comuna Cuzdrioara, beneficiara unor ample lucrări de extindere a rețelei de apă și canalizare

Comuna Cuzdrioara, beneficiara unor ample lucrări de extindere a rețelei de apă și canalizare

 Compania de Apă Someș S.A., societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj are calitatea de acționar majoritar, a procedat în data de 9 septembrie a.c., la deschiderea ofertelor pentru executarea lucrărilor în cadrul Contractului de Lucrări 12 – Extinderea alimentării cu apă în UAT Cășeiu, Chiuiești, Cuzdrioara și rețele de canalizare în Cuzdrioara, Sic și SEAU Sic.

Contractul, cu o valoare estimată de 70 de milioane de lei, face parte din Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în județele Cluj și Sălaj în perioada 2014-2020, proiect cu finanțare europeană câștigat de Compania de Apă Someș S.A. la finele anului 2018.

Lucrările ce vor fi întreprinse la nivelul comunei Cuzdrioara, în localitățile Cuzdrioara și Mănășturel, vor consta în realizarea a 1,4 kilometri de rețea de apă potabilă, rețea de canalizare în lungime de 18,968 kilometri, 6,51 kilometri de rețea de refulare a apei uzate, respectiv 5 stații de pompare a apei uzate.

În perioada următoare va avea loc evaluarea tehnică și financiară a ofertelor depuse, iar în această toamnă va fi desemnat câștigătorul licitației. Totodată, pentru acest contract de lucrări, Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire, astfel încât constructorul ce va fi desemnat va putea începe în timp util și rapid executarea lucrărilor.

Datorită implicării primarului Rus Casian, Cuzdrioara a fost una dintre comunele care au sprijinit acest proiect, punând, în acest sens, la dispoziția Companiei de Apă Someș S.A. terenul necesar pentru realizarea traseelor rețelelor de apă și canalizare.

Comenteaza