Concurs de soluţii pentru o clădire istorică a Clujului: premiul I, 80.000 de euro. Se mai pietonalizează o stradă

Concurs de soluţii pentru o clădire istorică a Clujului: premiul I, 80.000 de euro. Se mai pietonalizează o stradă
Primăria și Ordinul Arhitecților din România au organizat un concurs de soluții pentru reablitarea unei clădiri istorice a Clujului. În cadrul acestui proiect, se va pietonaliza o stradă din zona centrală.

Primăria municipiului Cluj-Napoca, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, sucursala Transilvania, a lansat un apel public pentru concursul de soluții în urma căruia se va desemna proiectul care va fi implementat în vederea reabilitării Turnului Pompierilor.

Concursul oferă premii pentru proiectele de pe primele trei poziții, premiul cel mare fiind reprezentat de valoarea estimată a contractului de proiectare, care se cifrează la 365.823 de lei, adică peste 80.000 de euro. Pentru proiectul plasat pe locul al doilea se va oferi un premiu de 22.000 de lei, iar pentru cel de-al treilea, de 13.000 de lei.

Juriul competiției este format din arhitectul -șef al municipiului, Ligia Subțirică, președintele Ordinului Arhitecților din România, Șerban Țigănaș, precum și din arhitecții Szabolcs Guttman, Irina Meliță, Justin Baroncea, Oana Bogdan și directorul Casei Municipalede Cultură, Florin Moroșanu. De asemenea, ca membri supleanți sunt arhitecții Ionuț Radu Filip și Adrian Hagiu.

"Turnul Pompierilor este, alături de Bastionul Croitorilor, unul dintre turnurile de pază ale orașului medieval, păstrat în timp, dar singurul care încă nu a fost reabilitat pentru a fi pus în valoare ca obiectiv public de interes pentru locuitorii orașului, precum și pentru turiștii care vizitează Clujul. Acest concurs de soluții este pentru noi o modalitatede a ne asigura că, pe lângă reabilitarea părților din diferite epoci istorice, vom realiza șiun obiectiv de valoare din punct de vedere a arhitecturii contemporane. Sperăm ca la acest concurs să participe cele mai creative minți ale arhitecților din România care să ne ofere un proiect de refacere a Turnului Pompierilor cu potențial de a aduce orașului nostru un nou reper arhitectonic și cultural", a declarat primarul Emil Boc, cu ocazia lansării publice a competiției. 

"Turnul ar urma să aibă la etaj un punct de belvedere, de unde să poată fi admirat centrul Clujului, iar la parter ar urma să funcționeze un punct de informare turistică", spunea Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România.

Data limită pentru depunerea propunerilor este 26 ianuarie 2017, urmând ca în data de 6 februarie 2017 să fie anunțate rezultatele jurizării. Scopul concursului este de a selecta cea mai bună propunere care să permită punerea în valoare a Turnului atât din punct de vedere al restaurării părților istorice ale acestuia, cât și ca refuncționalizare și amenajare în vederea utilizării ca obiectiv turistic și ca spațiu pentru evenimente culturale diverse. De asemenea, prin acest proiect se va realiza și reabilita și pietonalizarea străzii Tipografiei, pe zona din jurul acestuia.

Turnul Pompierilor a fost construit în anul 1574 în cadrul celei de-a doua incinte medievale de apărare a orașului. Inițial a purtat denumirea de "Poarta Mică din ulița Săpunului". Turnul și o porține de zid fac parte dintre puținele fragmente păstrate până astăzi din a doua incintă medievală de apărare a Clujului.

Respectiva poartă a supraviețuit deoarece în secolul al XIX-lea a fost înălțată și folosită până la începutul secolului al XX-lea de pompieri pentru supravegherea orașului, de aici provenind și numele actual. După ce a încetat a mai fi folosit ca punct de observare a incendiilor, turnul a găzduit Muzeul Pompierilor, care în prezent nu mai funcționează.

 

Comenteaza