Consiliere pentru tinerii instituţionalizaţi

Consiliere pentru tinerii instituţionalizaţi
Consiliul Judeţean Cluj îi va implica într-un program de integrare socială pe tinerii de 16-18 ani ce provin din centrele clujene de plasament. Consilierul judeţean PDL Steluţa Racolţa a solicitat Direcţiei Generale de Protecţia Copilului să furnizeze o statistică privind numărul copiilor ce urmează să iasă
de sub tutela statului în anii 2011-2012.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Pentru ei, administraţia judeţeană ar urma să identifice finanţări nerambursabile ce vor fi utilizate pentru organizarea cursurilor de formare profesională, consiliere profesională şi servicii de consiliere vocaţională. Racolţa a fost mandatată de administraţia judeţeană să participe în Irlanda la o serie de întâlniri cu organizaţii şi firme irlandeze specializate pe resurse umane. "Tinerii instituţionalizaţi ajung la o vârstă destul de fragedă să iasă de sub tutela statului şi foarte greu reuşesc să-şi găsească drumul în societatea zilelor noastre", a spus consilierul Steluţa Racolţa.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .