Consiliul Judeţean Cluj semnează cu Kiat pentru reabilitarea drumurilor judeţene
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 11 Aug 2011, 23:47
- Administraţie
- Ascultă știrea

Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, a precizat că va purta o serie de negocieri cu reprezentanţii consorţiului Kiat, în vederea demarării lucrărilor de reabilitare a celor peste 423 de kilometri de drumuri. "Este nevoie să discutăm pe contractul-cadru şi apoi pe contractele subsecvente, ce vizează fiecare drum în parte. Planul nostru este să înceapă lucrările deodată, pe fiecare lot în parte. Rămâne să stabilim care sunt drumurile pe care vor intra utilajele şi cum vor evolua lucrările. Acum negociem toate aceste lucruri şi în câteva zile vom putea semna contractul", a comentat Tişe. El a mai spus că, în mod cert, lucrările vor demara chiar de luna aceasta. Deşi au fost propuse mai multe oferete, nici o contestaţie nu s-a depus în cazul acestei licitaţii. "Nu prea era nimic de contestat, pentru că am mers pe formula standard şi am ales oferta care ne avantajează cel mai bine din punct de vedere financiar. Este bine însă că nu am întâmpinat blocaje şi că putem da drumul la lucrări", a spus Alin Tişe.
Asocierea Kiat Group - Tehnic Asist - Damar Consult a reuşit să câştige toate cele cinci loturi licitate. Ofertele însumate ale trioului câştigător reprezintă circa 65 de milioane de euro, adică aproape 75% din valoarea estimată a lucrărilor.