Consiliul judeţean se mută în această vară în clădirea de pe Dorobanţilor
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 22 Apr 2011, 00:20
- Administraţie
- Ascultă știrea

Vicepreşedintele administraţiei judeţene, Radu Bica, a informat că procedura de atribuire a contractului va fi reluată în cel mai scurt timp.
Clădirea de cinci etaje din vecinătatea Bibliotecii Judeţene O. Goga va deveni, oficial, noul sediu al administraţiei judeţene începând din această vară. "În vară, când nu vom avea o activitate prea intensă, cred că vom reuşi să ne mutăm, în sfârşit, asta dacă nu vom avea din nou probleme cu procedura de licitaţie pentru dotarea acestui spaţiu", a declarat preşedintele CJ, Alin Tişe. La rândul său, vicepreşedintele Radu Bica a explicat faptul că societatea care a contestat în instanţă licitaţia pentru dotarea noului sediu al consiliului judeţean, Zigman SRL, nu a reuşit să obţină câştig de cauză.
"Noi ne-am văzut nevoiţi să suspendăm procedura, pentru că anul bugetar se încheia, iar licitaţia s-a prelungit până în momentul în care nu mai avem bani să acoperim cheltuielile pentru mobilier. Plus că nici ofertele nu erau tocmai în regulă. În sensul că firma Zigman, care a venit cu cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere financiar, se angaja să ne furnizeze mobilierul în două zile, ceea ce, în mod normal, chiar nu era posibil. Fiindcă vorbim de un imobil de cinci etaje, iar într-o singură zi chiar nu s-ar fi putut să ia măsuri să furnizeze ceea ce cerem şi să şi mobileze", a afirmat Bica. El a adăugat că în perioada imediat următoare va fi demarată o nouă procedură de licitaţie, care va viza ambele contracte - furnizarea de mobilier şi dotarea tehnică. "Dacă nu vom avea contestaţii, atunci peste aproape două luni vom putea avea sediul pus la punct, urmând să decidem apoi asupra datei în care ne vom muta", a spus Radu Bica.