Construcția metroului Cluj pornește în 2024. Emil Boc: "În Florești vor începe lucrările"

Construcția metroului Cluj pornește în 2024. Emil Boc: "În Florești vor începe lucrările"
| Foto: Ziua de Cluj / Hotnews

Primarul Emil Boc a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că lucrările la metroul din Cluj vor începe cu siguranță în 2024.

Primele lucrările se vor face în Florești, și nu în zona Sopor din Cluj-Napoca, așa cum era prevăzut inițial.

"Că încep lucrările la metrou din Sopor sau din Florești e totuna. Proiectul trebuie realizat în totalitate. Metroul trebuie realizat în integralitate. Contractul este pentru tot proiectul. Noi am semnat un contract cu finanțarea Guvernului României pentru 2 miliarde de euro pentru tot proiectul. Acum, că începe dintr-o parte sau în alta, pentru mine este la fel de important.

Agenția care se ocupă de implementarea proiectului pentru Spitalul Regional de Urgență ne-a cerut, pentru a avea încă un acces în plus mai devreme pentru Spitalul Regional de Urgență. S-a aprobat această modificare în PNRR ca să înceapă lucrările din Florești, ceea ce eu consider de bun simț, foarte bine. Anul viitor vor începe lucrările. Constructorul va stabili o dată exactă când își finalizează toată documentația, însă anul viitor vor începe lucrările la metrou din Florești", a declarat Emil Boc în cadrul unei conferințe de presă.

Edilul a fost întrebat de jurnaliști de ce metroul nu a fost proiectat să ajungă până în zona Aeroportului Internațional Cluj.

"La Podul IRA este punctul de joncțiune dintre metrou și trenul metropolitan. Deci, de oriunde vii, din Florești sau din orice parte, ai coborât din metrou la Podul IRA, te urci în trenul metropolitan și ajungi la aeroport", a explicat primarului Emil Boc.

Magistrala de metrou M1 cu finanțare PNRR are 21 de stații, costă 9 miliarde lei, din care 1,5 miliarde lei fonduri din PNRR, iar termenul de realizare este de 8 ani. Constructor va fi Asocierea Gulermak (Turcia) – Alstom – Arcada.

Comenteaza