CONTAINER de reciclare pentru bilete GRATIS de BUS și în Gheorgheni! Ce trebuie să faci

CONTAINER de reciclare pentru bilete GRATIS de BUS și în Gheorgheni! Ce trebuie să faci

Un nou aparat de reciclare cu recompensă este la dispoziția clujenilor în Piața Hermes din cartierul Gheorgheni.

Clujenii primesc, în schimbul a 15 ambalaje reciclate, bilete cu două călătorii pentru transportul public urban.

Biletul gratuit poate fi obținut urmând pașii de mai jos:

– Adu ambalajele curate, fără lichide sau alte substanțe toxice, cu eticheta intactă și fără a fi presate la aparatul amplasat în zona pieței agroalimentare din Zorilor sau din Mănăștur (Piața Flora);
– Ambalajele trebuie să fie fără dop/capac;
– Recipientele din sticlă pot avea maximum 1,5 l, iar PET-urile maximum 3l;
– Introdu fiecare ambalaj, unul câte unul, în partea rotundă a containerului, luminată cu verde;
– Nu forța ambalajul pentru a-l introduce în partea luminată cu verde. Durează câteva secunde procesul de detectare a ambalajului;
– Așteaptă voucherul cu sumarul ambalajelor introduse și detalii despre recompensă;
– Aparatul va elibera câte un voucher pentru fiecare tip de ambalaj introdus;
– La 15 ambalaje reciclate ai un bilet cu 2 călătorii pentru transportul în comun, care poate fi ridicat de la punctele sau centrele de vânzare a biletelor CTP.

Din luna iulie a anului trecut și până în prezent, la cele două puncte de colectare selectivă a ambalajelor – tip PET/plastic, doze, sticle – ( în zona piețelor agroalimentare din cartierele Zorilor și Mănăștur) au fost colectate 3,6 milioane deșeuri.

Comenteaza