Contractul Kiat pentru reabilitarea drumurilor judeţene ar putea fi relicitat
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 05 Mar 2012, 23:10
- Administraţie
- Ascultă știrea

Proiectele tehnice prezentate de consorţiul condus de Kiat pentru cele cinci tronsoane de drumuri judeţene, predate toamna trecută de CJ, sunt neconforme, a arătat atât preşedintele forului judeţean, Alin Tişe, cât şi vicepreşedintele Alexandru Coroian. "În cazul în care nu se vor ţine de angajamentul cu care au câştigat această licitaţie, atunci nu vom avea altă soluţie decât să reziliem acest contract", a arătat Tişe. La rândul său, Coroian a explicat că sunt foarte multe neconcordanţe de ordin tehnic, ce nu corespund ofertei iniţiale pe care a propus-o consorţiul condus de Kiat.
"Deşi nu ar fi prea convenabil să anulăm acest contract, pentru că ar însemna să rămânem în urmă cu acest proiect, în cazul în care reprezentanţii Kiat nu-şi respectă angajamentul, atunci nu vom avea de ales şi va trebui să reziliem contractul", a subliniat Coroian. El a precizat că în prezent se analizează documentaţia în cadrul comisiei de la nivelul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat, urmând să se ajungă la o concluzie în câteva zile.
"Oricum, se ştie că situaţia Kiat nu este una foarte bună în prezent, ca atare noi nu ne permitem greşeli. Li s-a cerut să-şi revizuiască documentaţia, iar dacă nu sunt dispuşi să o facă, atunci asta este", a spus Coroian. Proiectele tehnice depuse de Kiat vizează un număr de 50 km de drumuri judeţene, din totalul de 420 km, cât s-a câştigat în contractul licitat anul trecut. De altfel, Kiat Group -Tehnic Asist - Damar Consult a câştigat licitaţia pentru modernizarea celor 420 km de drumuri judeţene pentru că a propus cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere financiar, adică 80 de milioane de euro. CJ s-a angajat să achite acest preţ pe o perioadă de patru ani.