Coşul de cumpărături rutiere. Primăria va achiziţiona tramvaie noi

Coşul de cumpărături rutiere. Primăria va achiziţiona tramvaie noi
Tramvaiele au fost primele achiziţii, dar au venit doar patru. Acum, Primăria mai vrea şi altele.

Primăria clujeană, în parteneriat cu Compania de Transport Public, s-a pus pe cumpărat mijloace de transport în comun noi. Încă din mandatul lui Sorin Apostu s-au demarat procedurile pentru achiziţia de tramvaie, iar contractul a fost semnat de Radu Moisin. 12 ar fi fost limita maximă din contractul-cadru cu polonezii de la Pesa, dar până la urmă au sosit doar patru. Acestea circulă de trei ani pe străzile Clujului.

Lor li se adaugă şi alte „cumpărături" făcute de municipalitate sau de CTP: 40 de autobuze articulate, venite de asemenea din Polonia, şi zece autobuze scurte, produse în Cehia. În curs de achiziţie sunt şi 20 de troleibuze - pentru acestea urmează să se organizeze o nouă licitaţie, precum şi cel puţin 10 autobuze electrice, care urmează să circule pe străzile oraşului în urma unui parteneriat cu Guvernul Elveţiei.

Luni, la Realitatea FM Cluj, primarul Emil Boc a anunţat că următoarea ţintă sunt tramvaiele.

„Vom veni undeva în octombrie - noiembrie cu o proiecţie pentru viitor, aşteptăm finalizarea studiului de mobilitate, care este finalizat în proporţie de 80%. Datele preliminare arată că este încă nevoie de tramvaie şi vom achiziţiona tramvaie noi. Nu ştim încă numărul lor. Depinde de schema financiară, vedem care e capacitatea Primăriei şi a CTP; avem un proiect pe următorii doi ani şi vom accesa probabil un credit. Politica de transport este o componentă importantă pentrui noi", a spus Boc.

Primarul a spus că, pe viitor, vor circula autobuze noi şi în zona metropolitană. „O parte din încasări vin de la cei care locuiesc în zona metropolitană şi este normal să le revină o parte din investiţii", a explicat Emil Boc. Până atunci, CTP va trimite în cele mai aglomerate localităţi din zona metropolitană autobuze second hand, care urmează să vină luna aceasta din Franţa. „Flota noastră este îmbunătăţită substanţial, vrem autobuze moderne şi pentru zona metropolitană, dar mi-a explicat domnul Neag (directorul CTP, n.r.) că până la înnoirea în integralitate a parcului de maşini vor fi luate maşinile acestea, care sunt de o calitate peste ce avem în prezent", a subliniat edilul şef.

Acesta a afirmat că şi sistemul de ticketing, care urmează să fie dat în folosinţă în această toamnă la Cluj-Napoca, va fi apoi extins în zona metropolitană.

 

 

Comenteaza