Creditul de 200 de milioane de lei. Consiliul Județean îl vrea, dar nu a stabilit încă suma

Creditul de 200 de milioane de lei. Consiliul Județean îl vrea, dar nu a stabilit încă suma
| Foto: Consiliul Judeţean

Consiliul Județean (CJ) Cluj face precizări despre creditul pe care intenționează să îl contracteze în perioada următoare. Potrivit unei adrese a instituției, încă nu se cunoaște cuantumul viitorului împrumut. 

Conform documentului trimis ZIUA de CLUJ, suma de 200 de milioane de lei care apare în caietul de sarcini întocmit de CJ ”reprezintă doar un criteriu de evaluare menit să testeze experiența și capacitatea ofertanților, acestora cerându-li-se să probeze că au furnizat în ultimii trei ani servicii de consultanță pentru contractarea unui împrumut cu un asemenea cuantum minim”.

Totodată reprezentanții CJ precizează că motivul pentru care instituția a decis demararea acestei proceduri este unul pur tehnic: ”A expirat perioada în care, potrivit contractului, CJ putea folosi sume în baza precedentului împrumut”.

”Suma exactă a viitorului împrumut nu este cunoscută la acest moment, cuantumul acestuia urmând a fi stabilit tocmai pe baza consultanței pe care câștigătorul o va furniza CJ, în funcție de necesitățile concrete ale forului administrativ județean, gradul de îndatorare și alți factori obiectivi.

De aceea, orice sumă care se vehiculează în prezent referitor la acest împrumut reprezintă o simplă speculație, ea urmând a fi decisă abia ulterior prestării serviciilor de consultanță. În 2016 CJ a decis contractarea unui credit de maxim 225 de milioane de lei. Din acest cuantum, CJ a folosit doar 60,4 milioane.

Întrucât perioada de tragere a expirat la sfârșitul anului 2019, se impune contractarea unui nou credit. Scopul acestui împrumut ce se intenționează a fi contractat este de a asigura cofinanțarea marilor proiecte de investiții ale CJ, în special a celor derulate pe fonduri europene”, se adaugă în comunicatul citat.

Săptămâna trecută vicepreședintele CJ Cluj, Vakar Istvan, a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, că se dorește contractarea unui împrumut de 200 de milioane de lei pentru continuarea proiectelor instituției județene.

Comenteaza