Culisele negocierilor pentru Cluj Arena

Culisele negocierilor pentru Cluj Arena
ZIUA de CLUJ vă prezintă în premieră cifrele pe care oficialii Consiliului Judeţean, responsabilii societăţii Cluj Arena SA, respectiv conducătorii Universităţii au discutat în ultima vreme.

Conform informaţiilor noastre, CJ a solicitat suma de 15.000 de euro pe lună pentru închirierea stadionului pentru două meciuri de campionat, plus unul de Cupa României. Eventualele jocuri amicale sau partide internaţionale disputate de către "U" ar fi urmat să fie taxate separat. De cealaltă parte, conform acelorlaşi surse, "U" a oferit suma de 3000 de euro pentru fiecare partidă de campionat jucată pe noul stadion şi 1500 de euro pentru jocurile din Cupa României. O altă variantă propusă de "U" a fost chiria de 15.000 de euro lunar, indiferent de numărul partidelor ce ar urma să le dispute pe stadion.

Pe de altă parte, oficialii CJ şi ai societăţii Cluj Arena SA au propus ca Universitatea să nu plătească o chirie fixă, ci un procent de 20 la sută din încasările pe bilete, însă oficialii "Şepcilor roşii" au refuzat. Reprezentanţii "studenţilor" au solicitat ca niciun eveniment să nu se desfăşoare pe Cluj Arena fără ca clubul să-şi dea acordul cu 24 de ore înainte. Un alt lucru cerut de cei de la "U" a fost ca nicio echipă să nu evolueze pe stadionul din centrul oraşului fără acordul clubului clujean. Ambele solicitări au fost respinse reprezentanţii Consiliului Judeţean şi ai societăţii Cluj Arena SA.

Cele două părţi s-au înţeles asupra condiţiilor de folosire şi valorificare a lojelor, respectiv a publicităţii afişate în timpul partidelor. Astfel, jumătate din cele 20 de loje ce urmează a fi construite pe arenă ar urma să fie administrate de către club, iar cealată de către Consiliul Judeţean. În ceea ce priveşte spaţiile publicitare, cele de la inelul I vor aparţine doar Universităţii, în timp ce inelul II va fi împărţit în egală măsură între CJ şi "Şepcile roşii".

Negocierile continuă şi în aceste momente, iar şansele ca cele două părţi să ajungă la un acord sunt destul de mari.

20.000
de euro pe meci costă închirierea inelului inferior al Naţional Arena

40.000
de euro a plătit Steaua Bucureşti pentru închirierea arenei "Dr. Constantin Rădulescu" pentru jocul cu Schalke 04. Steliştii au avut încasări din bilete de aproape 800.000 de euro.

 

Comenteaza