Video Cum arată văzut din dronă viitorul centru de deșeuri al Clujului

Cum arată văzut din dronă viitorul centru de deșeuri al Clujului

Consiliul Județean (CJ) a realizat un videoclip la mare înălțime care înfățișează felul în care va funcționa primul Centru de Management Integrat al Deșeurilor (CMID), din zona Centurii Vâlcele – Apahida.

Durata maximă de viață e estimată la 70 de ani de deșeuri ecologizate. Suprafața de teren alocată va fi de 22 ha, echivalentul a 27 de terenuri de fotbal. Regimul de înălțime prevăzut are 40 m, cât un bloc de 10 etaje. Volumul maxim va fi de 1,9 milioane mc, respectiv 80% din Casa Poporului.

Capacitatea de depozitare este de 2,5 milioane de tone, echivalentul încărcăturii a 63.000 de tiruri. Acesta are prevăzută o rețea de 13 km de conducte și 62 ha de straturi sigilare, de cinci ori cât Parcul Central. Vor fi 700 m de zid de sprijin pentru a preveni alunecarea în zona Centurii Vâlcele – Apahida.

Președintele CJ preciza că au fost finalizate lucrările la celula de depozitare şi la drumul de acces al CMID. "Prin acest sistem rezolvăm practic problema gunoaielor în tot judeţul, pentru că în momentul de faţă, în Cluj funcţionează alte patru staţii temporare de transfer de deşeuri, una la Huedin, una la Gherla, una la Dej şi una la Câmpia Turzii.

Ele vor prelua iniţial  gunoaiele, se va face o preselectare iar gunoiul final menajer care se va rezulta în urma procesului va fi adus la această staţie", a declarat Tişe. CMID a fost început în 2011 și trebuia terminat în 2014. Acesta a beneficiat de fonduri europene, dar a fost blocat de insolvențe, lucrări neconforme, furturi de pământ și alunecări de teren.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza