Cum s-au gândit să-i atragă pe investitori

Cum s-au gândit să-i atragă pe investitori
Autorităţile publice pot angaja servicii sau lucrări fără a mai apela la procedura clasică a licitaţiei publice, dacă valoarea contractului nu trece de 100.000 de euro. Alte noi prevederi legislative adoptate au ca scop încurajarea investiţiilor şi dezvoltarea parcurilor industriale.

Liderii din administraţia locală se arată bucuroşi de noile modificări aduse Ordonanţei 34, care se referă la atribuirea contractelor publice. Înainte, orice contract cu o valoare mai mare de 15.000 de euro obliga la organizarea unei licitaţii deschise. În prezent, această valoare a fost ridicată la 100.000 de euro, astfel că primarii, în speţă cei din mediul rural, se arată încântaţi că nu vor mai fi constrânşi de procedura stufoasă şi lungă ce implica licitaţia. Doar unităţile medicale fac notă discordantă în procesul achiziţiilor, motiv pentru care solicitarea Ministerului Sănătăţii a fost respinsă de Camera Senatului. Au mai fost, însă, propuse şi alte prevederi legislative menite să încurajeze dezvoltarea investiţiilor, în special pe zona rurală, a explicat senatorul Alin Tişe.

Primarul comunei Floreşti, Horia Şulea, a menţionat că noile modificări ale Ordonanţei 34, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, va simplifica foarte mult procedura angajării unor lucrări de investiţie. „Tocmai am aflat că s-a modificat Ordonanţa 34 iar acest lucru mă bucură, pentru că ne ajută să demarăm mai repede o serie de lucrări. De altfel, măsura ajută, cred, în primul rând autorităţile locale din mediul rural, având în vedere că în zone mai mici se fac des astfel de lucrări care nu depăşesc suma de 100.000 de euro şi atunci era normal să nu fim ţinuţi în loc de licitaţii, care, se ştie, sunt şi stufoase şi durează şi foarte mult", a apreciat primarul Horia Şulea.

Senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe, a confirmat că, într-adevăr, a fost majorată semnificativ valoarea contractului care va putea fi atribuit prin încredinţare directă. „Este drept că suma a crescut de la 15.000 de euro la 100.000 de euro. Însă nu trebuie să se înţeleagă că aceste contracte vor putea fi atribuite aşa, la mica înţelegere, oricui şi oricum. Legea spune clar că trebuie să se organizeze totuşi o procedură de atribuire. Se lansează invitaţii, se propun oferte şi apoi, în funcţie de pretenţiile autorităţii contractante, se atribuie şi contractul", a subliniat Tişe. El a adăugat că această măsură va grăbi demararea sau finalizarea unor lucrări de investiţii, în primul rând în zonele din mediul rural. Pe de altă parte, procedura achiziţiilor a fost separată în cazul Ministerului Sănătăţii iar cu acestă propunere Senatul nu a fost de acord. „Mi se pare de neacceptat o astfel de situaţie. Adică vorbim în permanenţă de descentralizare, ba chiar s-au şi făcut paşi în direcţia aceasta, prin transferul unor spitale în subordinea autorităţilor locale, iar acum, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, are pretenţia să atribuie el, de la centru, absolut toate contractele de achiziţie publică pe care le angajează spitalele. Nu putem fi de acord cu această situaţie iar colegii mei liberali din Senat au înţeles problema şi împreună cu ei am respins această propunere. Sper ca şi la Camera Deputaţilor să fie respinsă, pentru că altfel, ne întoarcem de unde am plecat", a spus Tişe.

Alte noi prevederi legislative au fost adoptate cu scopul de a încuraja dezvoltarea investiţiilor şi crearea de noi parcuri industriale, în special în mediul rural. „Au fost combinate prevederile legislative care ţin de infrastructura de afaceri, de parcuri industriale şi de incubatoarele de afaceri. S-a creat o nouă lege care are ca scop să încurajeze autorităţile locale să dezvolte noi parcuri industriale pentru a crea noi locuri de muncă. Potrivit acestei legi se acordă inclusiv facilităţi fiscale pentru investitorii care aleg să vină în aceste parcuri industriale", a comentat Tişe. Cea mai importantă prevedere se referă la posibilitatea primăriilor de a prelua o serie de terenuri care sunt libere de sarcini, dar care se află în administrarea unor alte instituţii publice, pentru a le transforma în parcuri industriale. „Se ştie cât a durat în cazul nostru procedura de a prelua terenul pentru Spitalul de Urgenţă, din proprietatea Ministerului Apărării. Acum lucrurile se vor schimba. Dacă o primărie identifică un teren care se află în proprietatea unei alte insituşii publice, va putea să-l preia pentru a-l transforma într-un parc industrial. Iar procedura de transfer a fost mult simplificată, în sensul că nu mai trebuie aşteptat după tot soiul de aprobări, atâta timp cât faci dovada că vrei să tranformi obiectivul într-un parc industrial", susţine Tişe. Iar investitorii care vor veni în aceste parcuri industrile, vor beneficia şi ei de o serie de scutiri la palata contribuţiilor sociale şi a CAS pentru o perioadă de 5 ani, precum şi de plata impozitului pe profit, cu condiţia ca acesta să fie reinvestit tot în România. 

Comenteaza