Cum va arăta Clujul construibil

Cum va arăta Clujul construibil
Noul Plan Urbanistic General al municipiului a ajuns în faza de redactare finală, după trei ani de la începerea lucrului pentru noul regulament de construire.

Echipa noului Plan Urbanistic General (PUG) şi beneficiarul proiectului, primăria, tranşează în această săptămână ultimele solicitări de la cetăţeni, majoritatea pentru introducerea de terenuri în intravilan, şi va definitiva până luni harta oraşului. Arhitecţii estimează că va mai trece o lună până la asumarea în Consiliul Local (CL) a noilor reglementări: e nevoie de avize de la Agenţia de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi de la Consiliul Judeţean (CJ).

"În această perioadă în care se aşteaptă ultimele avize pentru PUG am cerut arhitecţilor răspunsuri la zi pentru solicitările venite de la cetăţeni. Sunt sute de cereri, majoritatea pentru a li se permite să construiască prin introducerea proprietăţilor în intravilan. Chiar şi în pădure vor să construiască, aşa că trebuie pus înainte de toate interesul public la judecarea acestora", a declarat arhitectul şef al municipiului, Ligia Subţirică.

Şeful de proiect al PUG, Adrian Borda, spune că săptămâna aceasta echipa de arhitecţi va avea o întâlnire cu administraţia locală, care are putere de decizie, pentru a trece în revistă soluţiile de răspuns la cererile cetăţenilor. Unele care au fost rezolvate şi erau logice, altele au ca obiect introducerea în intravilan a unor terenuri, de exemplu situate după Dealul Sf. Gheorghe sau situate în păduri sau livezi. La discuţii trebuie să lămurim limitele intravilanului pentru că avem solicitări de mărire a acestuia pe tot conturul. Vor fi nişte discuţii punctuale şi profesionale pe 20-30 de teme mari, pentru că sunt mai mulţi cetăţeni care cer acelaşi lucru", a menţionat Borda. PUG a depăşit etapa de avizare la Bucureşti şi trebuie să primească aprobările de la OJCPI Cluj şi de la CJ. Subţirică nu poate estima cât va dura avizarea pe plan local, mai ales pentru că în momentul demarării lucrului la noul PUG, OJCPI a oferit după un an documentele solicitate şi a întârziat proiectanţii.

În schimb, şeful de proiect al PUG spune că obţinerea avizului nu are de ce să dureze mai mult de o lună, având în vedere că există o perioadă legală care trebuie respectată. "De la Comisia de urbanism a CJ ni s-au solicitat unele clarificări. De exemplu, de ce nu am gândit centura din Floreşti pe la sud şi am prevăzut-o prin nord. Nu putem să dărâmăm Polus şi să prevedem centură pe la sud. Soluţia noastră, prin zona captării de apă, poate să aducă la Floreşti şi tramvaiul. O altă clarificare a fost legată de traversarea din zona Tăietura Turcului pentru parcul industrial Tetarom, unde exista un nod pe care noi nu l-am mai prevăzut deoarece nu mai este realizabil, având în vedere că s-a construit în zonă. Toate aceste le vom discuta punctual şi vom aduce argumentele noastre. Orice soluţie implică un tip de compromis. Nu există soluţie perfectă", a mai spus Borda.

Acesta a estimat că ar mai dura cel puţin o lună până când noul PUG poate trece de hopul final: votul în CL. Amintim că în repetate rânduri consilierii locali din vechiul mandat (2008-2012), unii membri în plen şi în prezent, au declarat că au foarte multe amendamente la noua documentaţie şi se plângeau că nu au fost consultaţi de echipa PUG. Consilierii au mizat pe faptul că înainte de discuţia decisivă de şedinţă de CL va mai avea loc o rundă de dezbateri. "De la noii consilieri nu am primit propuneri sau sugestii", a amintit Borda. Întârzierile în predarea documentaţiei sunt explicate de arhitecţi prin birocraţia din sistem la acordarea avizelor de către autorităţile de la Bucureşti. "Dacă nu va exista o strategie de punere în practică a noilor reglementări urbanistice, nu văd niciun impediment pentru ca noul PUG să intre cât de repede în vigoare", a subliniat şeful de proiect.

De contractul pentru PUG se ocupă Universitatea Tehnică (UTCN), câştigătoare a licitaţiei organizate de primărie în 2009, cu o ofertă de 2,4 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată. UTCN s-a asociat cu birourile de arhitectură Planwerk şi Bogart. Subcontractanţi declaraţi sunt Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, DASAT Invest şi ISH România. Contractul a fost semnat în iunie 2009, iar PUG ar fi trebuit să fie gata la finalul lui 2010. Valabilitatea actualului PUG a fost prelungită până la aprobarea noii documentaţii de urbanism, în aşa fel încât să nu existe probleme legate de autorizarea construcţiilor în oraş.

Reglementări din noul PUG

Oraşul a fost împărţit în trei perimetre: oraşul actual (unde vor exista defalcări pe locuinţe individuale), zona de urbanizare (include şi zona Borhanci), de 2.143 ha, şi zona de restructurare, de 593 ha (suprapusă fostei zone industriale, plus un parcelar riveran arterelor de circulaţie). Există reglementări clare privind procentul de spaţiu verde pe parcela pe care se construieşte. În zona centrală, porţiunea protejată va creşte la 614 ha, inclusiv Canalul Morii şi râul Someş. Regimul de înălţime maxim acceptat în oraş a fost fixat la şase etaje.

 

Comenteaza