Cum va arăta prima școală publică din Bună Ziua. Va fi ridicată lângă viitorul parc din cartier

Cum va arăta prima școală publică din Bună Ziua. Va fi ridicată lângă viitorul parc din cartier

Primăria Cluj-Napoca urmează să construiască prima școală din Bună Ziua. SF-ul și PUZ-ul intră în Comisia de Urbanism a municipalităii, în ședința din 30 mai 2023. Firma Arhi Box a câștigat contractul pentru întocmirea documentației.

”Pentru a ghida dezvoltarea cartierului Buna Ziua într-un mod sustenabil și pentru a asigura dreptul la învățătură a copiilor din cartier, realizarea unei școli pentru invatamantul primar și gimnazial a devenit o prioritate, un obiectiv strategic și vital pentru dezvoltarea durabila, dinamica si de calitate a orasului. Prin elaborarea studiului de fezabilitate, prestatorul, va identifica si terenul, va analiza şi propune amplasamentul pentru scoala generala (primara si gimnaziala) cu dotările aferente in conformitate cu tema de proiectare. Zona de interes în vederea alegerii amplasamentului este Cartierul Buna Ziua, delimitat de strada Mihai Romanul si strada Macesului la sud, Calea Turzii la vest, strada C-tin Nottara si strada Păltiniș la nord si strada Alverna la est”, arăta municipalitatea în caietul de sarcini al licitației pentru proiectare. 

Terenul ce se dorește a fi reglementat este de 15.583,29 mp și are acces direct din Str. Bună Ziua. Suprafața utilă a construcției va fi de aproximativ 6.000 mp - regim de înălțime S + P + 4 + R (M), de unde rezultă un minimum de 30 de locuri de parcare auto și 60 de locuri de parcare pentru biciclete. Accesul auto, velo și pietonal se va face din strada Bună Ziua. 

Se dorește amenajarea de spații verzi și plantarea de arbuști răspândiți pe zona reglementată. Amplasarea parcelei pentru școală în modul prezentat, asigură legătura directă cu viitorul parc Bună Ziua, care se va dezvolta la sud. 

Școala primară și gimnazială ce urmează să fie construită în Bună Ziua ar urma să aibă minim 24 de săli de clasă.

Proiectul a fost propus de consilierii locali USR ca amendament la bugetul local pentru anul 2021.

Parc public în Bună Ziua 

La data de 1 septembrie 2022, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la CIIC - Centrul de Inovare și Imaginație Civică, a fost anunțată soluția câștigătoare pentru realizarea viitorului parc „Bună Ziua”, care va completa rețeaua verde a orașului. Proiectul câștigător, al SC Punct Birou de Arhitectură SRL, a fost depus în contextul celui de-al 10-lea concurs de soluții organizat de Primărie și OAR - Ordinul Arhitecților din România cu sprijinul Filialei Teritoriale Transilvania.

Soluția câștigătoare a concursului pentru Parcul Bună Ziua prevede amenajarea a 10,7 hectare de-a lungul pârâului Becaș. Noul parc din cartierul clujean cu același nume va include locuri de relaxare pentru clujenii de toate vârstele, terenuri de joacă pentru copii, alei velo-pietonale, spațiu polivalent pentru manifestări și activități culturale și civice.

Mai multe informații despre proiect au fost prezentate în cadrul evenimentului CIIC, care poate fi urmărit aici: https://www.facebook.com/PrimariaClujNapocaRomania/videos/1474324693009707.Obiectivul municipalității este ca până în 2030 să planteze peste 100.000 de arbori și să creeze și extindă peste 190 hectare de spații verzi.

Comenteaza