Cum va arăta zona din jurul viitorului Centru Integrat de Transplant. Se demolează clădiri, se refac drumuri și spații verzi

Cum va arăta zona din jurul viitorului Centru Integrat de Transplant. Se demolează clădiri, se refac drumuri și spații verzi
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Plenul Consiliului Județean Cluj va dezbate în cadrul ședinței ordinare, de marți, proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectului de investiții „Amenajarea clinicilor universitare – amenajare urbană și peisajeră”.

Proiectul se referă la amenajarea celor trei terase naturale, în suprafață totală de peste 74.000 mp, amplasate în proximitatea viitoarei clădirii a Centrului Integrat de Transplant Cluj și care cuprind terenuri aferente Spitalului Clinic Județean de Urgență și celui de Pneumoftiziologie. 

„Dat fiind faptul că Centrul Integrat de Transplant va fi amplasat în incinta clinicilor universitare, prin tema de concurs s-a propus amenajarea peisagistică a întregii zone, astfel încât spațiul să fie unul centrat în jurul nevoilor pacientului. În acest fel, se va crea un mediu terapeutic optim, care va reduce stresul generat de actul medical și va contribui la îmbunătățirea procesului de vindecare și recuperare. Acest nou pas vine în completarea celui realizat în cursul lunii precedente, când am aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construcția propriu-zisă a Centrului de Transplant”, a transmis Alin Tișe, liderul CJ Cluj.

Conform studiului de fezabilitate aferent acestui proiect, principalele amenajări urbane și peisajere se referă la: demolarea unor construcții din zona Spitalului de Pneumoftiziologie și construirea unora noi care să se integreze armonios cu cele existente în zonă; desfacerea și refacerea împrejmuirilor din zona celor două spitale învecinate, aflate în acest moment într-o stare avansată de degradare; construirea de noi drumuri, accese și trotuare care să facă legătura cu Centrul de Transplant; refacerea spațiilor verzi din jurul Spitalului de Pneumoftiziologie; etc.

Prin intermediul acestor intervenții Consiliul Județean Cluj urmărește să îmbunătățească spațiul public și fondul vegetal, prin crearea unui mediu naturalizat atractiv, inclusiv prin integrarea spațiilor verzi rezultate în sistemul de parcuri urbane al orașului.

De asemenea, prin desființarea clădirilor parazitare existente se dorește reabilitarea fondului arhitectural al zonei. Totodată, având în vedere specificul medical al zonei, se urmărește asigurarea unei mai bune legături între ansamblul clinicilor universitare și viitorul Centru Integrat de Transplant.

Valoarea totală a investiției este de 19.758.364 lei, banii provenind atât din fonduri europene, cât și din alocări bugetare multianuale ale Consiliului Județean.

Reamintim că, la sfârșitul lunii noiembrie, forul administrativ județean clujean a aprobat indicatorii tehnico-economici ai viitorului Centru Integrat de Transplant.

Comenteaza