Foto De ce nu avem ștrand municipal în Cluj-Napoca? A existat un plan de reabilitare în 2018 / Primăria nu poate cumpăra terenul

Ștrandul Municipal din Cluj-Napoca a funcționat până la sfârșitul anilor ’90, însă apoi, a fost lăsat în paragină. 

„Ștrandul Municipal e o paragină, Canalul Morii bătaie de joc. Am trecut in zona fostului Hotel Sport, acum pe ultima sută de metri de reabilitare, poarta era deschisă și am intrat într-unul din ștrandurile copilăriei mele. Ce ar fi trebuit să facă o Primarie mai responsabilă? Ar fi trebuit să condiționeze autorizația de construire pentru hotel de reabilitarea ștrandului și a unei promenade la Canalul Morii. Poate știți, dar nu doar pentru ștrand sunt cereri mai vechi de reabilitare, ci si pentru canal atât arhitecții, cât și activiștii clujeni, puțini, câți suntem, am propus în mod repetat Master Plan pentru tot canalul, nu doar pentru tronsoane scurte. Există de ani de zile, din 2018, un proiect câștigător la bugetare participativă de reabilitare a Canalului Morii, care nu e pus în practică. Dacă astfel de cereri ar fi puse in practică, atunci și investitiile private s-ar coordona si ar face promenade la apă, dacă există un plan pentru așa ceva'', arată civicul Adrian Dohotaru, care precizează ulterior că, potrivit arh. Andreei Mureșan, șefa biroului de Strategii Urbane, nu mai este același proprietar la hotel și la ștrand, așa cum era în trecut

Și clujenii întreabau primarul, în 2021, de ce nu avem strand municipal la Cluj-Napoca. Boc a replicat ca acolo s-au propus blocuri de 20 de etaje, care nu au primit unda verde.

„Investitorii au vrut acolo blocuri de 20 de etaje și nu au renunțat nicicum. Ei au terenul, dar noi nu putem să acceptăm blocuri de 20 de etaje. Dacă vor să păstreze funcțiunea de ștrand, nu avem nimic împotrivă. Dar nu vreau blocuri de 20 de etaj lângă parc”, a spus Boc, la un post de radio local.

Proprietarul terenului este Unita Turism Holding, dar compania a închiriat terenul. Chiriașul Mirela Beauty Solutions a făcut în 2018 un plan de redeschidere a ștrandului. Proiectul semnat de SAA Selart Proiect propune păstrarea celor trei bazine. Pentru punerea lor în funcţiune sunt însă necesare lucrări de reparaţii la nivel de instalaţii. Proiectul mai prevedea amenajare peisageră, dar şi amplasarea de locuri de joacă pentru copii, dotări pentru ştrand, zonă de mese cu elemente de mobilier urban. Se propun: zonă de joacă, de alimentaţie publică, zonă de bazine, de şedere (şezlonguri şi hamace), zonă de servicii (vestiare, duşuri, grupuri sanitare) şi zonă de administrare.

De asemenea, viceprimarul Dan Tarcea susţinea că s-au purtat negocieri pentru achiziția terenului de către municipalitate, dar ca persoanele private nu au dorit acest lucru.

Hotelul de 5 stele din Parcul Central Cluj-Napoca, investiţia preşedintelui BT

Radisson Blu Cluj, primul hotel de cinci stele sub un brand internaţional din Cluj, ar uma să fie deschis în primăvara anului 2022, după ce deschiderea acestuia a fost amânată cu an, unul dintre motive fiind criza pandemică ce a lăsat o puternică amprentă asupra industriei ospitalităţii.

Radisson Blu Cluj este dezvoltat de Winners Park Invest, companie controlată indirect de Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania.  Investiţia totală se ridică la 22 mil. euro.

Comenteaza