De ce nu e avizat nici acum noul PUG al Clujului

De ce nu e avizat nici acum noul PUG al Clujului
Arhitecţii primăriei Cluj-Napoca promit că până în 30 aprilie depun avizele care lipsesc pentru aprobarea PUG, susţine azi Consiliul Judeţean Cluj într-un comunicat de presă.

Reprezentaţii echipei de arhitecţi care a întocmit proiectul noului Plan Urbanistic General (PUG) al municipiului Cluj-Napoca au avut ieri o întâlnire cu specialiştii în domeniu din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Cluj. Arhitecţii angajaţi de Primărie au admis faptul că documentaţia depusă este incompletă şi au promis că, până în 30 aprilie, o vor completa pentru a putea primi avizul Consiliului Judeţean Cluj, susţine instituţia. "Promisiunea făcută de aceştia reprezintă o recunoaştere a faptului că avizele care lipsesc sunt solicitate în conformitate cu legislaţia în vigoare şi că în nici un caz deliberativul judeţean nu poate fi acuzat de rea credinţă în procesul de aprobare a documentaţiei", arată CJ Cluj. "De asemenea, având în vedere faptul că în prezent se elaborează şi PUG-urile comunelor limitrofe, respectiv Apahida, Chinteni şi Floreşti, s-a stabilit ca, în cursul săptămânii viitoare, să aibă loc o întâlnire a colectivelor care lucrează la aceste documentaţii. Această întâlnire este necesară şi utilă deoarece acum se pot corela PUG-urile comunelor limitrofe cu cel al municipiului Cluj-Napoca, eliminându-se astfel discuţiile viitoare legate de intravilanul unităţilor administrativ-teritoriale".

La discuţii vor fi invitaţi şi reprezentanţii comunelor Feleacu şi Baciu, care au PUG-ul actualizat şi aprobat. "În acest fel, se poate contura şi strategia periurbană a Zonei Metropolitane Cluj-Napoca, o cerinţă din OUG nr.7/2011, elaborată de actualul primar Emil Boc", arată CJ Cluj, care aminteşte că documentaţia privind viitorul PUG nu e nici acum avizată de Autoritatea Aeronautică Civilă, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare, respectiv de Oficiul pentru Studii Pedologice şi Agrochimice (OSPA).

Etichete
Comenteaza