De ce nu semnează Battistero pentru investiţia de la Cluj

De ce nu semnează Battistero pentru investiţia de la Cluj
Producătorul de Panettone s-a răzgândit în privinţa amplasamentului din parcul Tetarom de la Jucu, astfel că procedura de semnare a contractului de investiţie se mai amână.

Liderul Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, promitea că italienii de la Battistero vor veni în 30 octombrie să semneze pentru investiţia din parcul Tetarom III, însă, conform surselor ZIUA de Cluj, procedura de parafare a contractului se mai amână. Amplasamentul pe care iniţial s-a propus investiţia nu mai este agreat de italieni, astfel că reprezentanţii Tetarom sunt nevoiţi să le schimbe locaţia din incinta parcului de la Jucu. Aşa se face că Battistero s-ar putea să preia o suprafaţă mult mai mică de teren, faţă de cea iniţială, care măsura 28 de ha.

Cu cel puţin două săptămâni se mai prelungeşte termenul de semnare a contractului pentru investiţia italienilor de la Battistero, spun sursele ZIUA de CLUJ. S-au scurs mai multe săptămâni de când preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, anunţa această investiţie, preconizând că întreaga procedură privind accesul firmei în parcul din Jucu se va încheia mult mai repede. După ce italienii au întârziat câteva săptămâni cu semnarea contractului, Uioreanu a ieşit public şi a avansat un nou termen pentru parafarea investiţiei Battistero: 30 octombrie. Sursele ZIUA de CLUJ spun că, într-adevăr, reprezentanţii Battistero au fost prezenţi la Cluj-Napoca pentru două zile, însă nu pentru a semna contractul de investiţie, ci pentru a cădea la o nouă înţelegere cu reprezentanţii societăţii Tetarom (administratorul parcurilor industriale ale Consiliului Judeţean). Potrivit surselor citate, patronii de la Battistero nu sunt încântaţi deloc de terenul care le-a fost recomandat în prima fază de reprezentanţii Tetarom. Este vorba despre un amplasament din incinta parcului Tetarom din Jucu, de 28 de hectare. Italienii s-au plâns că suprafaţa este greu accesibilă şi au cerut la schimb o altă parcelă.

Noua ofertă a Tetarom vizează un amplasament care se află în imediata vecinătate a liniei de tren, însă acesta este mult mai mic faţă de cererea iniţială a firmei Battistero. Atât liderul Tetarom, Viorel Găvrea, cât şi preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, au evitat să ofere informaţii cu privire la cererea Battistero. La solicitările ZIUA de CLUJ s-a răspuns întotdeauna că sunt chestiuni juridice care trenează semnarea acestui contract de investiţie. Oricum, directorul Tetarom a semnalat în mai multe rânduri că în incinta Tetarom III nu mai există prea mult teren disponibil, mai ales de când o altă societate importantă, din Germania, Mader, a solicitat un teren de 8 ha pentru un centru logistic. În prezent nu se cunosc datele cu privire la situaţia juridică a terenului pe care îl solicită Battistero. Sursele ZIUA de CLUJ spun însă că italienii nu sunt dispuşi să renunţe la Cluj şi că aceştia îşi caută deja spaţii pentru sediul firmei. Planul firmei este de a realiza o unitate cu mai multe linii de producţie, pentru cozonaci, biscuiţi şi croissante. Battistero va avea nevoie de peste 500 de oameni. În afară de fabrică, Battistero vrea să aibă la Cluj şi o unitate proprie de distribuţie.

Comenteaza