Delegaţie din Găgăuzia, în vizită la CJ Cluj. Aeroportul şi Tetarom, principalele atracţii

Delegaţie din Găgăuzia, în vizită la CJ Cluj. Aeroportul şi Tetarom, principalele atracţii
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Mihai Seplecan, şi senatorul Marius Nicoară au primit vineri vizita unei delegaţii aparţinând Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia.

În cadrul întâlnirii, delegaţiei găgăuze i-a fost prezentată organizarea teritorial-administrativă a judeţului, structura etnică a acestuia, potenţialul economic şi investiţional al Clujului, precum şi principalele proiecte aflate în derulare la nivelul Consiliului Judeţean Cluj.

În acest sens, membrii delegaţiei străine au fost interesaţi de modul de funcţionare al parcurilor industriale „Tetarom" şi de facilităţile pe care acestea le oferă potenţialilor investitori, de proiectul de modernizare şi extindere a Aeroportului Internaţional „Avram Iancu" Cluj, precum şi de rolul pe care aceste proiecte le au în ceea ce priveşte încurajarea schimburilor economice şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale.

„Aflaţi pentru prima dată în România şi în judeţul Cluj, am fost profund impresionat de ambiţia şi de dorinţa de cunoaştere a membrilor acestei delegaţii găgăuze, dar şi de intenţia dânşilor de importa know-how-ul clujean în ceea ce priveşte atragerea investitorilor străini, în baza modelului <Tetarom>", a declarat Mihai Seplecan.

Vizita delegaţiei găgăuze în judeţul Cluj este prilejuită de participarea acesteia la Gala Premiilor „Jurnalist în România", un proiect de promovare a valorilor interculturale realizat de TVR Cluj, prin care, în premieră pentru ţara noastră, jurnalişti din afara graniţelor ţării au produs, în comun, alături de colegii lor români, o serie de reportaje de televiziune care au fost prezentate atât în România, cât şi în ţările de provenienţă ale reprezentanţilor mass-media.

Delegaţia găgăuză a fost formată din viceguvernatorul regiunii, Olesea Tanasoglo, primarul municipiului Comrat, Serghei Anastasov, un profesor universitar al Universităţii de Stat din Comrat, Vitalii Chiurciu, preşedintele Tele Radio Găgăuzia, Piron Stepan, şi un jurnalist al TV Găgăuzia, Elena Mocan.

Comenteaza