Delegație oficială din China, la Consiliul Județean Cluj. Despre ce s-a discutat

Delegație oficială din China, la Consiliul Județean Cluj. Despre ce s-a discutat
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Vicepreședintele Consiliului Judeţean Cluj, Vákár István, a primit vineri, vizita unei delegaţii chineze formate din oficiali și oameni de afaceri din Ningbo, Republica Populară Chineză, condusă de către Yu Haidong, Directorul Departamentului de Afaceri CEEC din cadrul Biroului Municipal de Comerț din Ningbo.

Scopul acestei întâlniri a fost acela de inițiere a unor noi relaţii şi parteneriate în multiple domenii precum cel agricol, economic şi investiţional și, de asemenea, impulsionarea schimburilor comerciale dintre cele două părţi.

 „Este o bună ocazie pentru începerea unei colaborări cu partea chineză, sens în care discuțiile purtate au fost foarte aplicate, punctuale, cu accent pe industria alimentară și cea a vinului. Pe această cale, am invitat companiile chineze interesate să vină și să-și dezvolte afacerile în județul Cluj”, a declarat Vákár István, vicepreședintele CJ Cluj.

=În cadrul vizitei, o atenție aparte a fost acordată oportunităților oferite de Parcurile Industriale, administrate de către forul administrativ județean prin intermediul Tetarom S.A. Totodată, vicepreședintele Vákár István a prezentat membrilor delegației chineze activitatea Clusterului AgroTransilvania, cluster care reunește cei mai importanți actori ai sectorului agro-industrial clujean, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, producători agricoli, procesatori, bănci și, nu în ultimul rând, mari companii de retail. 

La rândul său, domnul Yu Haidong a menționat faptul că pe lângă partea economică delegația chineză este interesată și de componenta educațională și culturală a județului Cluj, inclusiv de programe de schimburi de experiență pentru studenți.

Nu în ultimul rând, oficialii chinezi au adresat conducerii Consiliului Județean invitația de a vizita Ningbo și de a participa, în cursul anului viitor, în luna mai, la un târg internațional destinat bunurilor de larg consum.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza