Video Demolarea garajelor inestetice din spatele blocurilor continuă la Cluj-Napoca

Demolarea garajelor inestetice din spatele blocurilor continuă la Cluj-Napoca
| Foto: Arhiva

Primarul Emil Boc a declarat, la ZIUA LIVE, că au fost puține cazurile în care municipalitatea a fost acționată în instanță de clujeni nemulțumiți că li se vor demola garajele, iar acelea au fost, toate, câștigate de primărie.

Emil Boc a subliniat, la ZIUA LIVE, că au existat blocaje doar unde au fost retrocedări.

„Foarte puține cazuri au fost (cele în care s-a ajuns în instanță – n.red), și pe toate le-am câștigat, nu am pierdut procese pe tema garajelor. Inclusiv o doamnă judecător care la un moment dat dăduse primăria în judecată a pierdut. Toți cei care au dat primăria în judecată nu au avut câștig de cauză, pentru că pe bună dreptate este proprietate publică (terenul – n.red) a orașului și nu poți să justifici acolo o lucrare fără auorizație, mai ales că erau toate cu autorizații temporare până la somație.

Continuă demolarea garajelor și scăpăm de toate garajele din Cluj. Sunt într-adevăr locuri unde prin retrocedări s-au dat porțiuni sau fâșii de teren și acolo într-adevăr suntem captivi până se soluționează în instanță, pentru că nu poți intra pe terenul proprietate privată, Când cineva îți aduce un titlu de proprietate și spune că 10 la sută din teren e proprietatea lui, acolo este o problemă, acolo trebuie mers prin instanță. Dar procesul de demolare merge mai departe”, a spus Emil Boc.

Procesul de demolare a garajelor a început în 2019 la Cluj-Napoca, iar de atunci câteva mii de garaje au dispărut lăsând loc spațiilor verzi sau de joacă și totodată, creându-se peste 7000 de noi locuri noi de parcare. Chiar dacă ritmul a scăzut anul trecut, niciun cartier nu a „scăpat”, municipalitatea ajungând să demoleze garaje în toate zonele din oraș. 

Comenteaza