Deputatul Adrian Oros, declarat oficial ca incompatibil VIDEO

Deputatul Adrian Oros, declarat oficial ca incompatibil VIDEO
Agenţia Naţională de Integritate a finalizat raportul în ceea ce îl priveşte pe deputatul liberal Adrian Oros. Astfel, s-a decis că în perioada 20 decembrie 2012- 8 aprilie 2013 acesta a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor având simultan funcţia de deputat şi cea de asociat şi administrator la S.C. VET AGA PET S.R.L. El a fost cercetat şi pentru faptul că a deţinut concomitent funcţia de deputat şi cea de prorector în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV).

Oros este conştient că-şi poate pierde mandatul, însă, acest lucru nu-l va împiedica să ia măsuri pentru a se apăra în instanţă.

Deputatul Adrian Oros a câştigat mandatul de deputat pentru Colegiul 1, Cluj-Napoca, la alegerile parlamentare din decembrie 2012. Acesta era încă de pe atunci şi prorector pe probleme sociale în cadrul USAMV, funcţie la care nu a renunţat nici până în ziua de astăzi. Grav este că în declaraţia de interes a lui Adrian Oros, de pe site-ul Camerei Deputaţilor, la categoria „Contracte aflate în derulare, în timpul exercitării mandatului de deputat", Oros n-a trecut nimic. El menţionează că are calitate de membru şi că deţine poziţii de conducere în Colegiului Medicilor Veterinari din România şi în Colegiul Medicilor Veterinari din Cluj, dar nu aminteşte nimic despre funcţia sa de prorector în cadrul USAMV. ANI îl cercetează, în prezent, pe Oros pentru incompatibilitate, având în vedere că acesta a ocupat, concomitent cu mandatul de deputat şi funcţia de prorector. Contactat de ZIUA de Cluj, Oros a recunoscut că este anchetat de ANI, dar spune că nu şi-a putut imagina că ar încălca vreo regulă. „Eu la început, când am preluat mandatul de deputat, am anunţat la ANI că deţin şi funcţia de prorector şi nu mi s-a spus că ar fi ceva în neregulă. Prin urmare, n-am avut nici un motiv să renunţ la funcţia de prorector", s-a justificat Oros. El este conştient că poate să-şi piardă mandatul, însă, acest lucru nu-l va determina să renunţe la funcţia din universitate: „Aştept să văd ce spune ANI în raport. Ştiu că se poate să pierd mandatul, însă nu am de gând să renunţ acum. Voi apela la măsurile legale pe care le am la dispoziţie". Surse din PSD spun că Oros mizează pe faptul că un proces cu ANI poate fi tergiversat până după momementul când mandatul său de deputat va expira. În felul acesta, deputatul liberal de Cluj nu pierde nimic. Nu riscă, oricum, vreo obligaţie de a da vreaun ban înapoi statului. I se poate interzice să mai candideze pentru un alt mandat şi atât. Acest aspect pare să nu-l mai deranjeze pe deputatul Oros. Pentru el, important este să scape acum. Oricum, Oros nu este singurul politician din Cluj, sau din ţară, care se judecă pe situaţii de incompatibilitate şi conflict de interese cu ANI.

 

Comenteaza