Dezbatere publică pe tema copacilor de pe strada Universității și Kogălniceanu, AZI!

Dezbatere publică pe tema copacilor de pe strada Universității și Kogălniceanu, AZI!

După o petiție semnată de peste 3.000 de clujeni și un lanț uman în jurul copacilor de la Kogălniceanu, municipalitatea îi invită pe clujeni la o dezbatere publică, luni, pe această tema.

''Având in vedere discuțiile din spațiul public cu privire la situația copacilor de pe strada Universității, în contextul lucrărilor de modernizare a acestei străzi, Primăria Municipiului Cluj -Napoca îi invită pe toți cei care doresc la o dezbatere publică cu privire la acest subiect, luni, 10 iulie, 2023, ora 18.00, în Sala de sticla a Primăriei.  Proiectanții lucrării și firma constructoare vor prezenta soluțiile urbanistice avizate, iar toți cei interesați sunt invitați să își exprime punctele de vedere cu privire la acest subiect'', transmite municipalitatea.

Vezi si Petiţie pentru păstrarea arborilor de pe străzile Kogălniceanu și Universității. Răspunsul Primăriei Cluj-Napoca / Lanț uman în jurul copacilor

Pe o suprafață de peste 25.000 mp, proiectul de investiții cuprinde lucrări pentru strada Mihail Kogălniceanu și străzile adiacente - Universității, Emmanuel de Martonne, axa nord-sud alcătuită din străzile János Bolyai – Hermann Oberth – Kovács Dezsö, Gaál Gábor și Baba Novac, inclusiv Piața Cipariu. Obiectivul general al proiectului este creșterea calității spațiului public, o componentă cheie pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea durabilă.

Descrierea obiectivului de investiții:

- se realizează pietonalizarea mai multor tronsoane de străzi în aria menționată
- tronsonul străzii M. Kogălniceanu între str. Hermann Oberth și str. Gaál Gábor este transformat în baza conceptului de „grădină urbană”
- vor fi plantați peste 250 arbori în mai multe zone incluse în proiect
- vor fi instalate 7 stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice, 4 stații pentru încărcarea autovehiculelor electrice, mobilier urban modern, rastele pentru parcarea a 113 biciclete și un sistem de iluminat cu LED

În zona Universității Babeș-Bolyai, proiectul va aduce un omagiu inedit rectorilor universității clujene de la origini până în prezent. De asemenea, pe strada Universității este propusă readucerea la locul inițial a statuii „Sfânta Maria Protectoare” (transmutată în 1957) și crearea unei piațete pe locul parcării actuale.

Valoarea totală a proiectului finanțat prin fonduri europene „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universităţii şi străzile adiacente” este de 48.721.315,94 lei - aproximativ 10 mil. Euro.

Comenteaza