Dezbaterile publice se mută online la Cluj. Emil Boc spune că deja folosește o aplicație de acest gen în primărie

Dezbaterile publice se mută online la Cluj. Emil Boc spune că deja folosește o aplicație de acest gen în primărie

Primăria Cluj-Napoca a publicat la începutul acestei săptămâni lista cu cele 15 proiecte câștigătoare ale bugetării participative pentru 2019, între care se numără și organizarea dezbaterilor publice online.

Aceasta au fost cerute tot mai insistent în ultimii ani de clujeni, pentru a ajunge astfel mult mai ușor să ia parte la discuții atunci când se abordează teme importante pentru dezvoltarea orașului.

Primarul Emil Boc spune că trecerea la aceste dezbateri este nu numai posibilă, ci e chiar o ”formalitate”.

”Clujul este deja racordat la cele mai înalte evoluții ale tehnologiei moderne. Așa că partea aceasta de comunicare online sau dezbatere publică online ar trebui să fie o formalitate. Eu deja am o aplicație care permite ca până la 120 de colegi din primărie să putem fi conectați video în același timp. Putem purta discuții și să ne vedem fiecare dintre noi și să ne înțelegem. Am făcut deja asemenea ședințe operative cu 15-18 persoane, nu am trecut încă la nivelul acesta de 120 maxim cât ne permite această aplicație, de obicei le restrâng aceste ședințe operative la 15-18 persoane pentru că atunci sunt eficiente. Dar propunerile ca o dezbatere publică să fie organizată și în mediul digital nu pot fi ignorate. Lucrurile acestea sunt normale, se întâmplă deja în lume”, a spus Emil Boc la Ziua LIVE.

Cele 15 proiecte declarate câștigătoare la bugetarea participativă vor fi implementate de către Primăria Cluj-Napoca începând cu anul 2020.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Loading...
loading...
Comenteaza