Directorul comisiei de licenţiere a FRF, pe şantierul Cluj Arena
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 10 Noi 2010, 14:54
- Administraţie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Directorul comisiei de licenţiere a Federaţiei Române de Fotbal, Viorel Duru, a participat astăzi la o vizită pe şantierul stadionului Cluj Arena, pentru a verifica stadiul lucrărilor.
“De la început, comparativ cu costurile de construcţie ale unor stadioane similare, suma destinată construirii viitoarei arene mi s-a părut mică. Dacă ţinem cont şi de reconfigurarea arenei ca urmare a relocării unor spaţii care în vechiul proiect erau prevăzute a fi găzduite de clădirea anexă, plus noile norme de acreditare UEFA, e firesc ca şi costurile să fie mai mari”, a spus şeful comisiei de licenţiere a FRF. Viorel Duru a susţinut că stadionul nu va întâmpina nicio problemă în ce priveşte procedura de omologare la condiţiile actuale ale FIFA şi UEFA.
„Să nu uităm că pentru stadionul Lia Manoliu din Bucureşti preţul raportat la numărul de locuri a ajuns la circa 2.800 de euro, în timp ce la noi nu va trece mult peste o mie de euro”, a declarat Bica.
Amintim, administraţia judeţeană se află în prezent în negocieri cu constructorul şantierului, pentru stabilirea listei de preţuri la lucrările suplimentare care au fost cerute în cadrul acestui proiect. Bica a precizat că în cel mai scurt timp se va ajunge la o înţelegerre cu constructorii cu privire la preţul final.

Comenteaza