Dispute pe Consiliul de Administraţie al societăţii Cluj Arena
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 01 Sep 2011, 00:29
- Administraţie
- Ascultă știrea

Consiliul Judeţean (CJ) a adoptat ieri actul constitutiv al societăţii Cluj Arena, care se va ocupa de administrarea noului stadion. Consilierii din opoziţie (PNL şi PSD) au solicitat ca numărul membrilor din Consiliul de Administraţie (CA) al societăţii să fie ridicat de la 7 la 9, astfel încât să poată fi admis şi un reprezentant al suporterilor echipei de fotbal "U" Cluj, precum şi un reprezentant al Facultăţii de Sport. Preşedintele administraţiei judeţene, Alin Tişe, a apreciat că nu vede care ar putea fi rolul unor astfel de reprezentanţi într-o societate care are ca obiectiv să rentabilizeze arena. Propunerea opoziţiei a fost respinsă.
Plenul CJ şi-a dat ieri acordul privind înfiinţarea societăţii Cluj Arena, care va administra noul stadion. "Echipa care va lucra în cadrul acestei societăţi va avea o sarcină extrem de grea. Costurile pentru întreţinerea stadionului vor fi imense, iar obligaţiile echipei, foarte mari, pentru că acum societatea porneşte cu fonduri minime, pe care le alocăm noi, dar pe parcurs echipa care manageriază va avea obligaţia să genereze bani, care să asigure întreţinerea stadionului şi care să aducă şi profit", a explicat liderul CJ, Alin Tişe. Conform organigramei, societatea va fi condusă de un director -Radu Raţiu-, care va avea şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie. În aparatul de specialitate al societăţii vor exista un compartiment de marketing (doi angajaţi), un compartiment financiar-contabil (un angajat), un compartiment juridic (un angajat) şi un compartiment tehnic-administrativ (un angajat).
În Consiliul de Administraţie au fost numiţi şapte membri, care reprezintă fiecare partid cu mandate în CJ, cu excepţia PRM. "Noi avem doar două mandate în Consiliul Judeţean şi de aceea ni s-a spus că nu putem avea un reprezentant în Consiliul de Administraţie al Cluj Arena, a precizat liderul PRM Cluj, Petru Guş. Pe de altă parte, consilierii PSD şi USL au apreciat că numărul de reprezentanţi în CA-ul societăţii ar trebui să crească de la la 7 la 9, însă nu pentru partidele minoritare. "Considerăm că un reprezentant al suporterilor «U» Cluj şi un reprerzentant al Academiei de Sport sau al Facultăţii de Sport ar oferi mai multă responsabilitate şi ar avea foarte multe de spus în CA-ul societăţii Cluj Arena, în organizarea manifestaţiilor organizate", a spus liderul grupului de consilieri PNL, Marius Mânzat. Şeful administraţiei judeţene, Alin Tişe, a subliniat că singura responsabilitate trebuie să fie a partidelor politice.
"Responsabilitatea suporterilor trebuie să fie aceea de a susţine echipa Universitatea Cluj. Nu văd în ce fel ar putea suporterii să ajute la managerierea acestei societăţi, care, la urma urmei, trebuie să genereze profit pentru Consiliul Judeţean. Şi apoi, cum ar putea fi desemnat un suporter în CA? Suporterii sunt foarte mulţi", a spus Tişe. Consilierul PSD Dan Canta a afirmat că susţine în totalitate această iniţiativă şi că nu înţelege de ce nu sunt acceptaţi suporterii. "Cred că se pricep mai mult la organizarea unor meciuri decât noi, iar expertiza unor reprezentanţi ai sportului ar fi chiar binevenită", a comentat Canta.
Tişe a avertizat că situaţia este mult mai complexă şi că membrii CA au obligaţia să-şi trateze cu seriozitate sarcina. "Noi vorbim de bani aici. Din păcate, asta nu se înţelege. Toată lumea este interesată de stadion, vrea să joace fotbal pe stadion. Dar nimeni nu vrea să dea şi bani. Ba, din contră, dacă s-ar putea să le dăm tot noi în fiecare an ar fi excelent. Păi, şi atunci întreb: cât şi cum vom putea întreţine această arenă dacă nu vom avea o echipă eficientă care să-şi asume responsabilitatea pentru toate acţiunile pe care le întreprinde?", a spus Tişe. În final, propunerea consilierilor din opoziţie a fost respinsă.