Drum nou spre pârtia din Feleacu. “Schi Arena” aşteaptă iarna şi schiorii

Drum nou spre pârtia din Feleacu. “Schi Arena” aşteaptă iarna şi schiorii
Drumul judeţean care duce la pârtia de schi din comuna Feleacu a fost reabilitat. Lucrările au fost executate prin intermediul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP), aflată în subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Cluj.
Pentru reabilitarea acestui tronson de 2,5 km, s-au cheltuit 490.000 de lei, a precizat, pentru ZIUA de CLUJ, şeful RAADPP, Mircea Avram.

Accesul la cea mai apropiată pârtie de schi de municipiul Cluj-Napoca va fi facilitat de noul drum reabilitat din comuna Feleacu. “Drumul care porneşte de la punctul de control şi până sus, la pârtia de schi, a fost reabilitat. Are o lungime de aproximativ 2,5 km, iar lucrările au costat 490.000 de lei”, a afirmat directorul RAADPP, Mircea Avram.

Reabilitarea acestui tronosn de drum s-a realizat în scopul îmbunătăţirii infrastructurii pentru schi din judeţul Cluj, mai ales că şi pârtia din Feleacu a beneficiat de o serie de investiţii. De altfel, administratorii acesteia au mărturisit că se aşteaptă să primească foarte mulţi turişti pasionaţi de schi. Pârtia din Feleacu se va numi, începând din această iarnă, “Schi Arena”.

“Avem două tunuri de zăpadă artificială, de îndată ce se atinge temperatura necesară îi putem da drumul. Totul a fost revizuit, instalaţia pe cablu este funcţională. Aşteptăm iarna”, susţinea administratorul pârtiei din Feleacu.
Comenteaza