Drumul de legătură dintre centura Clujului şi Autostrada Transilvania, întârziat între avize şi studii
- Scris de Mircea Tatar
- 27 Feb 2017, 17:37
- Administraţie
- Ascultă știrea
În prima parte a anului 2015, oficiali ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România de la acea vreme (CNAIR - în prezent) şi ai Prefecturii Cluj anunţau că o firmă din Bucureşti, Maxi Design Construct SRL, a început să lucreze la studiul de fezabilitate (SF) al proiectului viitoarei şosele de legătură între centura de Vest a Clujului, Vâlcele-Apahida, şi autostrada Transilvania, prin DN 1 Cluj-Turda.
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj au informat anul trecut că întârzierea finalizării studiului de fezabilitate (n.red- care avea termen iniţiat de 4 luni), este una obiectivă, pentru că s-a făcut o reasezare a proiectului în baza cererii Consiliului Local Tureni.
Surse din CNAIR au afirmat pentru ZIUA de CLUJ că în acest moment respectivul studiu de fezabilitate este gata şi urmează să intre pentru avizare în Comisia tehnică a Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
După ce va fi obţinut acest aviz, se va putea trece la următoarea etapă, licitaţia pentru proiectare şi execuţie. Aceleaşi surse spun că au fost alocaţi deja bani în buget în acest an pentru începerea proiectului.
Drumul de legătură de la Tureni până la autostrada Transilvania va avea 5,4 kilometri. Practic legătura dintre autostradă şi centura de Est a Clujului nu se va face direct, ci se va merge pe DN1, între Tureni şi Vâlcele. Costurile estimative ale proiectului sunt de circa 2,5 milioane de euro pe kilometru. Partea carosabilă va avea o lăţime de 7 metri, cu câte o bandă de circulaţie pe sens, cu lăţimea de 3,5 metri.