DRUMUL SPRE ŞCOALĂ. Ce-i sperie pe muncitorii de pe strada Horea? „Numai de la DNA să nu fie!” GALERIE FOTO

DRUMUL SPRE ŞCOALĂ. Ce-i sperie pe muncitorii de pe strada Horea? „Numai de la DNA să nu fie!” GALERIE FOTO
„Numai de la DNA să nu fie!”, asta a fost reacţia speriată a unui grup de muncitori ce sprijineau un gard, văzând reporterul ZIUA de CLUJ fotografiind calea rutieră spartă a străzii Horea, care, potrivit primarului Emil Boc, ar fi trebuit să fie complet circulabilă în prima zi de şcoală.

La ora 08:30, pe sensul de mers dinspre gară spre centru, coloana de maşini care aştepta la semaforul din dreptul Camerei de Comerţ şi Industrie se întindea până la 100-150 de metri după Serviciul Judeţean Ambulanţă, aproape până la intersecţia cu str. Caragiale sau, altfel spus, pe aproape 90% din lungimea străzii Horea.

Acesta era traficul pe str. Horea în prima zi de şcoală. Ea face parte dintre arterele Clujului aflate de luni întregi în reparaţie despre care primarul Emil Boc promitea că vor avea calea rutieră complet circulabilă până va începe noul an şcolar. Dacă pe sensul de mers dinspre centru spre gară, promisiunea lui Boc are acoperire (cu excepţia ultimilor o sută de metri înainte de piaţa Gării, circulabili, dar fără stratul de uzură turnat), cu totul altfel stau lucrurile pe sensul invers.

Dacă vrei să intri din piaţa Gării pe str. Horea, te întâmpină un semn de acces interzis. Deşi s-a turnat inclusiv startul de uzură, în continuare tronsonul dintre piaţa Gării şi intersecţia cu str. Caragiale, pe sensul de mers spre centru, este închis circulaţiei rutiere. De la str. Caragiale încolo maşinile avansează în ritm de melc, frumos aliniate pe cele două benzi de circulaţie.

Brusc, încep să se înghesuie toate pe linia de tramvai, prima bandă de circulaţie e complet spartă în dreptul intersecţiei cu str. Crişan. De fapt spărtura începe cam din dreptul Facultăţii de Litere şi ţine până după refugiul staţiei de tramvai.

Apoi se revine pe două benzi, dar nu pentru multă vreme, pentru că urmează o nouă gâtuire la intersecţia cu str. Stefan Werner Roth, care ţine până în dreptul Facultăţii de Business. O explicaţie pentru modul în care este „circulabilă" la termen str. Horea probabil că stă ascunsă în spatele unor cuvinte scăpate de unul din muncitorii care frecau menta admirând spărtura din dreptul străzii Crişan.

Încercând să facă fotografii ale „lucrării" din mai multe unghiuri, reporterul ZIUA de CLUJ a trecut de câteva ori prin dreptul a patru muncitori care rezemau un gard şi care îl urmăreau cu priviri nu lipsite de îngrijorare. „Numai de la DNA să nu fie!", a spus unul dintre ei la un moment dat. N-a râs niciunul, semn că vorbele nu erau aruncate în glumă.

Comenteaza