După canalizare, o comună din Cluj va avea și apă potabilă în sistem centralizat! Investiție de 5 mil. lei

După canalizare, o comună din Cluj va avea și apă potabilă în sistem centralizat! Investiție de 5 mil. lei
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire necesară demarării lucrărilor de alimentare cu apă potabilă în localitatea clujeană Panticeu.

În valoare de cca. 4.918.000 lei, lucrările sunt finanțate de Consiliul Județean Cluj, din fondul special constituit în vederea implementării acelor proiecte de investiții de interes local ce nu au fost cuprinse în programele de finanțare naționale sau din fonduri europene.

Această nouă investiție derulată de Compania de Apă Someș vine în completarea celei de introducere a rețelei de canalizare, demarată în Panticeu, de autoritățile locale, la începutul acestei luni.

Ne dorim, pe cât posibil, să mergem în paralel cu cele două lucrări, astfel încât disconfortul să fie unul cât mai redus. În viitor, din rețeaua de apă din Panticeu vom alimenta și celelalte patru sate aparținătoare, astfel încât toți locuitorii comunei să aibă acces la serviciul public de alimentare cu apă”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Viitoarea rețea de apă, în lungime de 16,77 km, va fi pozată în subteran, de-a lungul drumurilor județene DJ 109A și DJ 161, precum și pe drumurile și străzile de interes local din localitatea Panticeu.

Concret, noua rețea de alimentare cu apă se va cupla la conducta de distribuție existentă în localitatea învecinată, Recea Cristur, și care se află în administrarea Companiei de Apă Someș al cărei acționar majoritar este Consiliul Județean.

Din acest punct, debitul de apă va fi transportat gravitațional până în Panticeu unde, prin intermediul stației de pompare, va ajunge la viitorul rezervor de înmagazinare cu un volum de 300 mc. De la acest rezervor de apă se va dezvolta rețeaua de distribuție către cele 285 de gospodării incluse în proiectul de alimentare.

Comenteaza