E gata programul pentru Zilele Clujului. Vezi la ce poţi participa

E gata programul pentru Zilele Clujului. Vezi la ce poţi participa
Programul pentru zilele municipiului Cluj-Napoca a fost finalizat, a anunţat primarul Sorin Apostu. Vezi activităţile şi perioada.


Prima ediţie a Zilelor Clujului au loc în perioada 27 mai - 3 iunie. "Practic e cea mai bună ocazie pentru locuitori şi turişti să descopere frumuseţile ascunse ale oraşului", spune primarul Sorin Apostu.

Manifestările au loc pe şapte teme majore: "Descoperă artele", "Descoperă scriitorii", "Descoperă arhitectura şi monumentele oraşului" cu "treasure hunting", "Descoperă tradiţia şi istoria" - târguri meşteşugăreşti şi târguri de antichităţi, "Descoperă sportul", "Descoperă producătorii locali" cu un târg şi Zilele Porţilor Deschise la fabrici, instituţii şi companii, şi respectiv "Descoperă natura" cu vizite la Grădina Botanică.

Majoritatea evenimentelor vor avea loc în Piaţa Unirii, unde va fi amenajată o scenă. Alte evenimente vor avea loc în piaţa Muzeului, în piaţa Lucian Blaga, la Sala Sporturilor "Horia Demian", strada Matei Corvin şi la Bastionul Croitorilor. De asemenea, la restaurantul Memo 10 va avea loc un Festival Culinar Internaţional cu sprijinul oraşelor înfrăţite cu Cluj-Napoca, cu bucătărie ungară, coreeană, britanică, italiană, olandeză şi franceză.

Primarul spune că, deşi încă nu au fost semnate contractele cu artiştii care vor susţine concertele din cadrul Zilelor Clujului, "e sigur că în 1 iunie va veni şi Mihai Constantinescu". Majoritatea artiştilor care vor susţine concerte "sunt din partea aceasta de ţară", dar primarul a nominalizat şi trupa Iris, "care nu e din această zonă".

Zilele Clujului includ o avanpremieră a TIFF, cu proiecţie a unui film pe faţada Casei de Cultură a Studenţilor, în 2 iunie.

Apostu spune că pentru aceste evenimente Primăria nu va cheltui niciun ban. "Toate cheltuielile sunt suportate de sponsori", spune primarul. Acesta lansează o invitaţie oficială către cluburile şi restaurantele din oraş, care vor avea la dispoziţie autocolante cu Zilele Clujului.

Cei care acordă un discount de 15% în această perioadă vor fi promovaţi de Primărie ca parteneri ai evenimentului.

Zilele Oraşului se vor încheia cu deschiderea festivalului de film Transilvania, în 3 iunie.

Comenteaza