Breaking news Video Foto E OFICIAL! Au început lucrările la Centura Metropilitană din Cluj. În august 2025 ar trebui să avem 6 benzi spre Florești

E OFICIAL! Au început lucrările la Centura Metropilitană din Cluj. În august 2025 ar trebui să avem 6 benzi spre Florești
| Foto: ZIUA de CLUJ
E OFICIAL! Au început lucrările la Centura Metropilitană din Cluj. Este vorba despre tronsonul I, dinspre Florești spre Cluj-Napoca / Boc: „Trecem la
E OFICIAL! Au început lucrările la Centura Metropilitană din Cluj. Este vorba despre tronsonul I, dinspre Florești spre Cluj-Napoca / Boc: „Trecem la
E OFICIAL! Au început lucrările la Centura Metropilitană din Cluj. Este vorba despre tronsonul I, dinspre Florești spre Cluj-Napoca / Boc: „Trecem la
E OFICIAL! Au început lucrările la Centura Metropilitană din Cluj. Este vorba despre tronsonul I, dinspre Florești spre Cluj-Napoca / Boc: „Trecem la
E OFICIAL! Au început lucrările la Centura Metropilitană din Cluj. Este vorba despre tronsonul I, dinspre Florești spre Cluj-Napoca / Boc: „Trecem la
E OFICIAL! Au început lucrările la Centura Metropilitană din Cluj. Este vorba despre tronsonul I, dinspre Florești spre Cluj-Napoca / Boc: „Trecem la
E OFICIAL! Au început lucrările la Centura Metropilitană din Cluj. Este vorba despre tronsonul I, dinspre Florești spre Cluj-Napoca / Boc: „Trecem la
E OFICIAL! Au început lucrările la Centura Metropilitană din Cluj. Este vorba despre tronsonul I, dinspre Florești spre Cluj-Napoca
E OFICIAL! Au început lucrările la Centura Metropilitană din Cluj. Este vorba despre tronsonul I, dinspre Florești spre Cluj-Napoca

Vineri, 24 mai 2024, au demarat lucrările din cadrul proiectului "Drum TransRegio Feleac TR 35 – Etapa I Centura Metropolitană TR 35 și Drumuri de Legătură, Faza I – Centura Metropolitană TR 35 şi Drumuri de legătură Tronson 1 – Drum B4.1- Modernizare DN1 de la km la 481+500 km 483+655".

Proiectul Centurii Metropolitane a Clujului are 100 de km, 35 de km de piste de biciclete, o valoare de 1.7 miliarde de euro. Pe traseul principal și pe drumurile de legătură sunt prevăzute 5 tuneluri de tip cut&cover, respectiv galerie cu forare subterană, și 20 de noduri.

START, lucrări la trononsul I - din Florești, în zona Spitalului Regional de Urgență

Suntem pe locul unde de unde începe proiectul Centurii Metropolitane a Clujului, tronsonul I. Aceste lucrări vor fi continuate de metroul de la Cluj. În următoarele 30 de zile vor începe lucrările și acolo. De asemenea, pregătim și trenul metropolitan. Mai avem și cele două mari proiecte în lucru: electrificarea căii ferate Cluj-Oradea + pasajul de la Tăietura Turcului și conectarea Clujului la autostradă, pe la Tureni.

În urmă cu mulți ani, tot aici realizam mari lucrări  de infrastructură pentru Cluj. Mă refer la Autostrada Transilvania, la centura Vâlchele-Apahida, prelungirea bvd Muncii. Acele lucrări de infrastructură i-au permis Clujului să se dezvolte. Astăzi trecem la nivelul următor. În numele clujenilor, le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect. Este un proiect de 1,2 miliarde de euro.

Drumul Cluj-Napoca - Florești nu va mai avea doar 4 benzi de circulație, ci va avea 6. Asta înseamnă, pe lângă ce avem astăzi, o bandă în plus pe fiecare sens pentru transport public dedicat și pentru salvare să ajungă la Spitalul Regional de Urgență. În fiecare zi, avem 275 de curse cu transportul în comun pe ruta Cluj-Napoca - Florești, cu 38 de autobuze + 15 curse pentru elevi.

Toate acestea vor fi acoperite pe banda dedicată de anul viitor, la finalizarea lucrărilor. Accesul la Spitalul Regional de Urgență va fi realizat printr-un pasaj suprateran de 58 metri, care va asigura continuitatea traficului pe DN1 către GIlău, iar pe dedesubt va fi girația de intrare la Spitalul Regional. De asemenea, vor fi piste de biciclete pe acest tronson pentru a încuraja transportul alternativ”, a declarat primarul Emil Boc.

Liderul PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, a spus că municipiul Cluj-Napoca este unul dintre singurele din țară care atrage populație și nu pierde.

Aceste lucrări vor avea un impact asupra calității vieții. Cluj-Napoca este locul care atrage populație, nu pierde populație. Proiectele făcute pe fonduri europene vin și cresc calitatea vieții în mod semnificativ. Subliniez încă o dată dimensiunea europeană a acestor proiecte. Cu siguranță, aici la Cluj, știm ce avem de făcut”, a afirmat Daniel Buda.

Edilul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a fost cel care a semnat, joi, autorizația de construire pentru începerea lucărilor la primul tronson al centurii metropolitane.

Bine ați revenit la Florești. Trăim într-o Românie unde confruntăm cu o reală problemă: cea a scăderii demografice. Aici, la Cluj, nu avem această problemă datorită politicilor publice și a investițiilor derulate și implementate în ultimii ani. Astăzi suntem martori la debutul unui proiect deosebit de important. Proiectul este esențial și are o valoare crucială pentru ce înseamnă dezvoltarea regiunii noastre. Acum câteva zile am fost martorii debutului lucrărilor la Spitalul Regional de Urgență. Cele două proiecte sunt în strânsă legătură pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă a acestei regiuni. Vreau să mulțumesc și eu pentru parteneriatul de succes pe care îl avem cu domnul primar Emil Boc și cu echipa pe care dânsul o conduce”, a transmis Bogdan Pivariu.

Reprezentantul constructorului: „Pot să vă asigur că am depus un deosebit efort ca să ajungem să putem lucra aici. Constructorul nu este aici să vorbească, este aici să construiască. Avem soare în față și puțin vânt din spate. Este un semn bun”.

SC Viarom Construct SRL, în asociere cu SC Electrogrup SA a câștigat licitația pentru primul tronson al centurii, la valoarea de peste 92 de milioane de lei, fără TVA (18.4 milioane euro).Termenul de execuție este de 14 luni, plus 6 luni de proiectare. Au fost 6 ofertanți la această licitație. Așadar, în august 2025 ar trebui să avem șase benzi circulabile.

Lucrările se vor derula de la  km 481+500 (Nod N) la km 483+655 (SRU Florești) cu extinderea la 3 benzi pe sens, din care una cu lățimea de 3,25 metri destinată special transportului public de persoane și vehiculelor speciale de intervenție (salvare, pompieri, poliție) și două benzi cu lățimea de 3 metri, fiecare destinate autovehiculelor pentru fiecare sens de mers.

Pe partea dreaptă a drumului (direcție spre Florești) s-a prevazut o pistă pentru biciclete (bidirecțională) cu lățimea de 3 metri (adiacent Limitei muzeului Apei al Companiei de Apă Someș Cluj), de la km 480+500 până la km 483+625. Întreaga partea dreaptă a drumului rămâne mărginită de gardul care împrejmuiește această zonă restricție sanitară severă, atfel că  nu se vor prevedea trotuare decât în zona stațiilor de transport în comun.

Pe partea stângă a drumului (direcția spre Florești) s-a prevăzut o pistă pentru biciclete (bidirecțională) cu lățimea de 3 metri, de la km 481+500 până la km 482+665, iar în continuare, de la km 482+665 la km 483+655, o pista unidirecțională cu lățimea de 1,50 metri. Paralel cu pista de bicicliști s-au prevăzut pe partea stângă a drumului trotuare cu lățimea de 3 metri, de la km 481+500 la km 482+593 și, în continuare, s-a prevăzut un trotuar cu lățimea de 1,50 m până la sfârșitul tronsonului.

Atât trotuarele, cât și pistele de biciclete trebuie continuate în amble sensuri de proiectele complementare în sarcină Primăriei Cluj-Napoca și Primăriei Florești.

Prin proiect urmează să fie construit și un pasaj subteran de traversare a DN1/E60, pentru pietoni și bicicliști, în zona Metro (stația pentru autobuze de pe partea dreaptă de la km 482+400), pasaj prevăzut cu rampe de acces. Acesta urmează să aibă o lățime de circa 5 metri (3,5 metri pentru pista de biciclete și 1,5 metri, trotuar pentru pietoni) și o înălțime de circa 2,75 metri.

Pentru accesul la Spitalul Regional de Urgență (SRU) se va amenaja o intersecție denivelată inferioară cu sens giratoriu cu trei ramuri (asemănătoare cu cea de intrare la mall-ul Vivo), supratraversata de podul de Încrucișare de la km 483+317, cu doua benzi pe sens. Sensul giratoriu va avea lătimea caii inelare de 7 metri și raza interioară a girației de 13m.

Pe întregul tronson urmează să se realizeze și un sistem de iluminat cu telegestiune și un sistem de canalizare pluvială.

SE AȘTEAPTĂ REZOLUȚIA CNSC pentru tronsonul II

Pentru tronsonul doi asocierea formată din firmele românești Con-A Operations (lider), Dimex-2000 Company, Concelex, împreună cu Hydrostroy AD (Bulgaria) și Automagistral-Pivden (Ucraina) a depus contestație la CNSC privind anularea licitației.

''S-a depus contestație la tronsonul 2 al centurii metropolitane. Dacă firma câștigă la CNSC, se poate scurta și se intră la lucru chiar în toamna aceasta, dacă nu se câștigă se reia licitația. Mai avem o lună de așteptat să vedem răspunsul CNSC-ului'', a declarat recent ediliul Emil Boc. 

Amintim că, singura ofertă depusă a fost declarată neconformă de Agenția Națională pentru Achiziții Publice. ''Potrivit prevederilor legale, orice oferta care vine la licitație trebuie să se încadreze în valoarea estimată. Deci, dacă lucrarea costă 10 lei, trebuie să te încadrezi în 10 lei. Valoarea maximală. Legea, în mod excepțional, da posibilitatea că valorea să poată fi depășită cu 15%. Se poate opera o asemenea ipoteza, doar dacă toți ofertanții au depășit valoarea cu maim 15%. În această situație trebuie verificat cu autoritatea contractantă dacă există disponibilitate financiară pentru a acoperi creșterea cu 15%. Acesta este cadrul legal. Primăria a contactat Ministerul Transportutilor și în urmă discuțiilor a existat acordul de a mări valoarea cu 15% și s-a făcut actualizarea indicatorilor tehnico-economici. În cazul de față, la deschiderea ofertei s-a observat că oferta depusă este cu 30% mai mare decât valoarea estimată. Firma a spus că a fost o eroare tehnică, că au făcut calcule greșite, și că în loc de 30% e 14,97%”, a punctat edilul Emil Boc.

Punctul de vedere al firmei a fost trimis la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, care a refuzat ''eroarea'' acestora de calcul si s-a dispus anularea procedurii. „Primăria nu a avut legal o altă soluție. Am analizat în detaliu și nu putem trece peste avizul Agenției Naționale de Achiziții Publice. De aceea am declarat neconformă această oferă. Putem continua negoecierile cu singurul ofertat, direct. Legea ne permite acest lucru. Dar, chiar dacă UE ne va aplica penalități, decizia noastră este de a rămâne în lege. E vorba de bani europeni. Și atunci am renunțat la această cale, care nu a mai fost niciodată aplicată în România”, a mai spus Emil Boc. 

FAZE de construire a centurii și costuri

FAZA I - 6.135.418 mii lei.
FAZA II - 2.523.554 mii lei.
Investiția totală - 1.7 miliarde de euro 

Centura Metropolitană a Clujului a  fost aprobată de Guvern în două etape. Faza I - are 2 tronsoane, primul e cel la care au început vineri, 24 mai 2024, lucrările (Nod N- Florești) și la care s-a rezolvat și problema de exproprieri și tronsonul doi, care începe din legătura Baciu - Florești - Cluj până la OMV Apahida (cel cu licitația anulată). Faza II - de la autostadă Gilău până la Florești și Apahida -Coastei. 

Durata de execuție a lucrărilor pentru fiecare fază a proiectului este de 4 ani, iar termenul total al lucrărilor este estimat la 8 ani de zile

Pe traseul principal și pe drumurile de legătură sunt prevăzute 5 tuneluri de tip cut&cover respectiv galerie cu forare subterană. Pentru prima etapă de realizare a Centurii Metropolitane este prevăzută o lungime de 23,67 km și aproape 20 de kilometri de drumuri de legătură, iar pentru etapa II 18,6 kilometri și aproape 14 kilometri drum de legătură.

• Tunelul 1 amplasat pe Centura TR 35 – zona Pădurea Făget / Sf. Ion, la km 19+684.97, cu lungimea L= 490 m. Acesta se va realiza în sistem cut&cover;
• Tunelul 2 amplasat pe Centura TR 35 – zona Pădurea Făget / Mănăştur –fir dreapta la km 21+119.37, cu lungimea L= 370 m;
• Tunelul 3 amplasat pe Centura TR 35– zona Pădurea Făget / Mănăştur – fir stânga la km 21+120.22,  cu lungimea L= 363 m;
• Tunelul 4, amplasat pe drum de legătură B3 Florești – Baciu – zona Pădurea Hoia, km 1+592, cu lungimea  L=450 m;
• Tunelul 5 amplasat pe drum de legatura B3 Florești – Baciu – zona Padurea Hoia, la km 4+330, cu lungimea L=310 m. Tunelurile 2, 3, 4, 5 sunt preconizate a se realiza în sistem de galerie cu sprijiniri, prin forare subterană.

Exproprieri pe bucăți

Primarul Emil Boc a anunțat că nu există toți banii de exproprieri, cei 200 de milioane de euro de la Ministerul Transporturilor, așadar exproprierile se vor derula etapizat, în funcție de frontul pe care se va lucra. În primă fază, sunt disponibili 4 milioane de lei. 

Guvernul a aprobat, la finalul lui 2023, declanșarea procedurilor de expropriere pentru lucrările la Drumul Transregio Feleac TR 35, Etapa I Centura Metropolitană TR 35 și Drumuri de Legătură. Pe lista de exproprieri sunt imobile aflate pe raza localităților Apahida, Baciu, Cluj- Napoca, Florești şi Feleacu.  Pentru realizarea obiectivului este necesară exproprierea a 1.598 de imobile proprietate privată, reprezentând teren în suprafață de 3.026.125 mp. Despăgubirile ajung la o valoare de peste 212 milioane de euro (1.053.732 mii lei).De asemenea, pentru realizarea lucrării este necesară ocuparea unei suprafețe de teren de 348.961 mp aparținând proprietății publice a statului și o suprafață de teren de 185.697 mp aparținând proprietății publice a unităților administrativ-teritoriale.

Comenteaza