E oficial: Con-A construieşte Sala Polivalentă a Clujului

E oficial: Con-A construieşte Sala Polivalentă a Clujului
Sala Polivalentă a Clujului va fi construită de societatea Con-A, aceeaşi care face parte şi şi din consorţiul care ridică şi stadionul Cluj Arena. Contractul a fost semnat astăzi cu Primăria Cluj-Napoca.

Con-A va ridica Sala Polivalentă în asociere cu Intersport SRL, Nisal SRL, Dico şi Ţigănaş SRL şi Plan 31 Ro SRL. Proiectarea, execuţia şi finalizarea lucrărilor a fost adjudecată pentru un preţ de peste 50,9 milioane de lei. Sala Polivalentă ar urma să fie finalizată peste trei ani. Conform unei informări a Primăriei Cluj-Napoca, proiectarea clădirii va costa 2,85 milioane de lei şi va fi realizată în şase luni, în vreme ce execuţia clădirii va costa 48 milioane de lei, cu un termen de finalizare de 30 de luni.

Contractul a fost semnat după expirarea perioadei de contestaţii după licitaţia din noiembrie anul trecut.


Sala polivalentă va avea peste 7.000 de locuri şi va putea găzdui, între altele, evenimente sportive, dar şi spectacole. "Primul eveniment la astfel de standarde pe care dorim să îl oferim clujenilor va fi Campionatului Mondial de baschet feminin U 17 din 2012, eveniment pentru găzduirea căruia se bat deja mai multe ţări din lume", a explicat primarul Sorin Apostu.

Licitaţia pentru adjudecarea lucrărilor a avut loc în 19 noiembrie, pe sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP), când au fost înregistrate trei oferte - Con-A, Dapora cu 88,2 milioane de lei şi Antrepriza de Construcţii şi Instalaţii (ACI), cu 91,87 milioane de lei. Nici una dintre cele trei oferte nu include taxa pe valoare adăugată (TVA), de 24%, în schimb toate cele trei oferte au avut acelaşi termen de finalizare, 36 de luni calendaristice.

Conform proiectului, sala multifuncţională va avea o capacitate de 7.109 locuri, un parking pe două nivele, precum şi spaţii anexe necesare, de la spaţii de alimentaţie publică, la cele exterioare de detentă. În privinţa clădirii, aceasta va avea trei zone relaţionate cu sala principală, respectiv o zonă VIP, o zonă a publicului şi o zonă a sportivilor, informează Primăria Cluj-Napoca.

Comenteaza