Şeful CJ Cluj, noul preşedinte al ADI ECO METROPOLITAN Cluj

Şeful CJ Cluj, noul preşedinte al ADI ECO METROPOLITAN Cluj
Şeful Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Marius Mânzat, a fost ales marţi, cu unanimitate de voturi, în funcţia de preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ECO METROPOLITAN Cluj, al cărei scop este gestionarea, în comun, a serviciului de salubrizare din toate localităţile judeţului.

Noul preşedinte a afirmat că principala direcţie înspre care asociaţia se va îndrepta o reprezintă găsirea unei soluţii viabile pentru rezolvarea crizei gunoaielor.

„Aşa după cum se cunoaşte, situaţia depozitării deşeurilor în judeţul Cluj reprezintă o problemă majoră, motiv pentru care se impune ca toţi factorii cu atribuţii în domeniu să îşi concentreze eforturile în direcţia identificării unei soluții optime, atât din punctul de vedere al resurselor financiare necesare, cât şi în ceea ce priveşte timpul pe care îl presupune implementarea ei", a declarat Mânzat.

El a precizat că, în paralel cu identificarea unor soluţii de depozitare temporară a deşeurilor, ADI Eco-Metropolitan Cluj ar trebui să deruleze procedurile de achiziţie a viitorului operator de transport al deşeurilor.

Un alt aspect discutat în cadrul şedinţei în care Mânzat a fost ales preşedinte al asociaţiei a fost cel legat de găsirea unei soluţii provizorii de stocare a deşeurilor colectate de pe raza județului, până la finalizarea edificării Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID).

Totodată, vicepreşedintele CJ Cluj Călin Tuluc şi directorul ADI Eco-Metropolitan Cluj, Bogdan Costea, au prezentat primarilor prezenţi ultimele evoluţii din cadrul proiectului, precum şi variantele avute în vedere pentru soluţionarea problemei depozitării temporare.

"După o stagnare a proiectului de aproape doi ani și jumătate, am fost puși în situația să resetăm integral acest proiect. În acest context, trebuie să menționez faptul că în cursul lunii mai vor fi deschise ofertele pentru atribuirea contractului de lucrări vizând proiectarea şi execuția restului de lucrări aferente CMID, astfel încât, după evaluarea ofertelor, desemnarea câştigătorului şi emiterea ordinului de începe a lucrărilor, va curge un termen de maximum 18 luni pentru finalizarea Centrului. Mai mult decât atât, la sfârșitul acestei luni, în data de 30 martie, se vor recepționa stațiile de transfer de la Huedin, Mihai Viteazu și Gherla, astfel încât soluția provizorie care va fi propusă va putea avea în vedere şi aceste facilităţi" a declarat Tuluc.

 

Comenteaza