Emil Boc cere anchetă în scandalul achizițiilor de la Polivalentă. "Nu știu dacă sunt legale sau ilegale". Verdictul primarului: "Lipsă de maturitate, în vremuri de restriște îți mai ajustezi cheltuielile"

Emil Boc cere anchetă în scandalul achizițiilor de la Polivalentă. "Nu știu dacă sunt legale sau ilegale". Verdictul primarului: "Lipsă de maturitate, în vremuri de restriște îți mai ajustezi cheltuielile"

Primarul Emil Boc a propus ca Ionuț Rusu, managerul de la Sala Polivalentă din Cluj, să fie penalizat cu 30% din salariu dacă se dovedește că achizițiile au fost legale, dar inoportune.

Problema scandalului de la Sala Polivalentă a fost ridicată, în ședința Consiliului Local de miercuri, de consilierul PSD Anca Ciubâncan, care a vrut să știe dacă problemele semnalate de presă sunt cunoscute la nivelul Consiliului de Administrație (CA) al societății Sala Polivalentă SA și dacă Curtea de Conturi a descoperit probleme în mandatul managerului Ionuț Rusu. De asemenea, alesul PSD a a solicitat efectuarea unui "control minuțios" urmat de informarea consilierilor locali pe acest subiect.

Primarul a anunțat că a cerut CA-ului de la Polivalentă să verifice legalitatea achizițiilor, despre care a spus că le consideră inoportune pe timp de pandemie.

"Am procedat instituțional, conform legii. Am sunat președintele Consiliului de Administrație, l-am rugat conform prevederilor legale să verifice legalitatea, autenticitatea documentelor publice prezentate, pentru corecta și transparenta informare a opiniei publice. Domnul președinte m-a asigurat că va convoca Consiliul de Administrație de la Sala Polivalentă și îmi va comunica concluziile domniei sale. Punctul meu de vedere, dacă vă interesează personal, este următorul: nu știu dacă acele achiziții sunt legale sau ilegale. Dacă sunt ilegale, constatate și de Curtea de Conturi, și de CA, să i le impute managerului, dacă sunt legale, însă, eu tot consider că au fost inoportune o parte din ele cel puțin", a declarat edilul Emil Boc în timpul ședinței Consiliului Local Cluj-Napoca.

Primarul a mai spus că oportunitatea acelor achiziții este decisă de către manager, care răspunde.

"I-am spus și președintelui Consiliului de Administrație că, dacă eu aș fi într-o asemenea situație, în condițiile în care sunt legale, dar sunt inoportune (achizițiile - n.red.), tot o diminuare de 30% din salariu i-aș da cel puțin pentru o lună, pentru faptul că nu a avut maturitatea necesară să înțeleagă că, în vremuri de restriște, îți mai ajustezi cheltuielile în conformitate cu nevoile. Asta în ipoteza în care, totuși, acele cheltuieli erau pe profilul de acolo. Dacă articolele sportive pe care le-au cumpărat pentru sala de fitness se încadrează sau nu pe profilul Sălii Polivalente sau celelalte pentru angajați, asta e treaba celor care sunt de specialitate să stabilească. Nu mă pronunț. Mă pronunț pe concluziile lor. Pe oportunitate, însă, așa cum am spus, din punctul meu de vedere, fiecare om care are în mână un pix care gestionează bani publici trebuie să se gândească de două ori cum îi cheltuie", a declarat primarul.

Emil Boc a propus ca managerul Ionuț Rusu să fie sancționat cu diminuarea cu 30% a salariului pe o lună.

"Acest lucru, repet, dacă l-a făcut, eu i-aș da un 30% din salariu ca data viitoare să se gândească mai bine cum cheltuie banul public. Dacă este legal. Oportunitatea, asta pot să v-o confirm, pentru că se vede de la o poștă că se puteau abține de la anumite cheltuieli acolo. Dar nu vreau să interferez nici cu ancheta Curții de Conturi, care va veni peste un an și va stabili dacă e legal sau nu. Consiliul de Administrație, la fel, va stabili dacă e legal sau nu. Eu am vorbit de partea de oportunitate, unde v-am spus punctul meu de vedere, valabil pentru orice manager din spațiul public. Eu nu am nimic nici cu unul, nici cu altul dintre managerii care sunt în instituțiile publice din Cluj, atâta vreme cât sunt performante și își fac treaba. Când greșesc, să suporte gradual, treptat, sancțiunile prevăzute de lege", a completat edilul Emil Boc.

În dezbatere a intgervenit și consilierul local Adriana Cristian, de la USR PLUS, care a solicitat ca răspunsul președintelui CA de la Polivalentă, în urma anchetei interne, să fie comunicat și consilierilor.

"Ba mai mult, ar fi foarte oportun să avem o ședință extraordinară de Consiliu Local în care comnul director vine și ne prezintă situația. Până la urmă, e o instituție care se află în subordinea noastră. Referitor la ceea ce ați spus legat de oportunitate aș vrea să nu vă supărați pe mine, dar mi s-a părut așa, foarte patern, ceea ce ați spus de lipsa de maturitate. Cred că, dacă vorbim de lipsă de maturitate în ceea ce privește un manager al unei instituții publice, consider că trebuie să vorbim și de oportunitatea ca acel manager să nu mai fie manager al acelei instituții pentru că - cred că sunteți toți în asentimentul meu - este o pată rușinoasă pe ceea ce ne reprezintă, ceea ce ne dorim noi de la un manager performant în instituțiile publice. De aceasta consider că este o problemă extrem de gravă dacă se arată a fi într-adevăr reală și pe care aș vrea să o discutăm strict din punct de vedere managerial și de oportunitate a avea un astfekl,de management, nu imator, ci neprofesionist, la cârma unei instituții a statului. 

Haine pentru angajați, de la Peek & Cloppenburg

Publicația stiridecluj.ro a dezvăluit că Sala Polivalentă a cheltuit, în plină pandemie, la începutul acestui an, suma de 7.350 de lei pe zece articole de îmbrăcăminte pentru bărbați de la cunoscutul retailer Peek & Cloppenburg din Vivo Center Cluj, în urma unui referat aprobat de managerul Ionuț Rusu. De asemenea, din banii aprobați de Ionuț Rusu s-au cumpărat și doua produse de lux pentru femei, în valoare de 1382 de lei.

Conform facturi emise de Peek & Cloppenburg, lista de cumpărături arată astfel.

  1. Cămașă Polo Ralph - 629 lei
  2. Jeans Boss - 779  lei
  3. Jerseu Boss - 989 lei
  4. Hanorac Boss - 729 lei
  5. Hanorac Noss - 499 lei
  6. Jeans Joop! - 359 de lei
  7. Hanorac Boss - 319 lei
  8. Jachetă Wellensteyn - 1399 lei
  9. Hanorac Boss - 979 lei
  10. Costum Boss + pantaloni Boss - 679 lei

Sala Polivalentă a mai cumpărat și două articole de îmbrăcăminte pentru femei, în valoare de 1.382 de lei:

  1. Jachetă Wellensteyn - 1199 lei 
  2. Bluză Ralph Lauren - 183 lei

Ulterior, în 26 februarie 2021, Polivalenta a mai cheltuit 1.098 de lei pe două perechi de pantofi de sport marca Adidas, în valoare de 730 de lei, și un hanorac sport marca Nike, de 200 de lei.

"Echipamente sportive" de peste 7.000 de lei de la o firmă care vinde și articole de golf

În 3 și 14 septembrie 2020, Sala Polivalentă mai achiziționa, în două tranșe în valoare 3.484,99 de lei fiecare, "echipamente sportive", conform facturilor 471 și 515 emise de Euromaidec SRL, firmă care deține site-ul www.golfinromania.ro, unde comercializează articole pentru pasionații de golf. 

loading...
Comenteaza