Video Emil Boc salută aprobarea PUZ-ului pentru Parcul Zorilor. Clujenii îi amintesc de Sopor, Pădurea Hoia-Baciu, Bună Ziua sau Aqua Park

Emil Boc salută aprobarea PUZ-ului pentru Parcul Zorilor. Clujenii îi amintesc de Sopor, Pădurea Hoia-Baciu, Bună Ziua sau Aqua Park
| Foto: captura video

A fost aprobat PUZ-ul pentru parcul Zorilor în ședința de Consiliu local şi clujenii îl felicită pe primar. Însă unii îi amintesc lui Emil Boc cu această ocazie despre mai multe probleme administrative pe care le-ar dori rezolvate. 

PUZ-ul pentru parcul Zorilor a fost aprobat miercuri  în ședința de Consiliu local. Luni, 29.03.2021, va fi demarată procedura de licitație în vederea realizării parcului. Terenul pe care va fi amenajat parcul din cartierul Zorilor - zona Observator - are o suprafață de peste 1,2 ha. Aici vor fi plantați 180 arbori și 240 arbuști, pe lângă cei existenți. Se vor amenaja spații de joacă pentru copii, zone de recreere și fitness în aer liber, le transmite primarul Emil Boc clujenilor. 

Aceştia au comentat postarea primarului de pe Facebook cu aprobarea PUZ-ului parcului Zorilor. Unii au fost încântaţi şi au aplaudat de zor iniţiativa, alţii nu s-au lămurit unde ar exista atâta spaţiu liber în cartier, iar alţii au ţinut să îi amintească primarului despre alte şi alte probleme pe care le-ar vrea rezolvate de administraţia clujeană. 

"Ne bucurăm!! Totuşi cele care sunt deja ar trebui intreţinute!!"

"Felicitări pt. unele proiecte dar.. dacă într-adevăr s-au dat autorizaţii pt. a construi blocuri în zona Pădurea Hoia-Baciu atunci dezamăgirea este maximă!"

"Frumos! Dar în Bună Ziua vom avea un parc?"

"Oare pt. Sopor, când se hotărăşte PUZ-ul? Aşteptăm de ani de zile şi... NIMIC."

"Un bun început şi pt cartierul Zorilor!! N-ar strica să aibă Clujul pe viitor și un Aqua Park. Nu putem merge toți la Felix!!"

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza