Fără câini în pădurea-parc a Universităţii de Ştiinţe Agricole
- Scris de Luminita Silea
- 04 Mar 2012, 22:03
- Administraţie
- Ascultă știrea

Primarul interimar Radu Moisin a declarat că pentru câini se va amenaja un spaţiu de plimbare în vecinătatea parcului.
"Cetăţenii ne-au cerut să amenajăm într-o formulă mult mai bună accesul la viitorul parc-pădure dinspre strada Gh. Dima. Vom asfalta aleea. Unii au cerut ca nici fumatul să nu fie permis în acest parc. Întrucât nu avem reglementări în acest sens, dar pentru a proteja totuşi parcul, am decis să amenajăm locuri speciale pentru fumat, dotate cu lăzi cu nisip unde să fie stinse ţigările, aşa cum există în toată Europa", a explicat primarul Radu Moisin. La dezbaterea organizată vineri la Şcoala Radu Stanca din cartierul Zorilor au participat aproximativ 100 de cetăţeni reprezentând asociaţiile de locatari din zonă, dar şi societatea civilă. "S-a mai pus în discuţie şi accesul câinilor de companie în acest nou parc. Au fost voci pro şi contra, aşa că am supus această chestiune la vot. Majoritatea s-au pronunţat împotriva plimbării câinilor în acest parc. Aşa că am luat act de vocea poporului, dar vom amenaja un loc de plimbat câinii în vecinătatea viitorului parc", a mai spus Moisin.
Primarul interimar a precizat că o altă chestiune ridicată de cetăţeni a vizat instituirea unui sens unic pe strada Gh. Dima, spre strada Observatorului. "Această propunere va fi supusă atenţiei comisiei de circulaţie, care se va întruni în şedinţă la jumătatea acestei luni", a spus oficialul clujean. Pădurea-parc urmează să se amenajeze pe un teren de 3 hectare pus la dispoziţie primăriei, în cadrul unui protocol de asociere, de către USAMV. Oficialii au anunţat că noul parc va fi gata anul acesta.