Focul de artificii de la 1 Decembrie, anulat de municipalitate

Focul de artificii de la 1 Decembrie, anulat de municipalitate
Ziua Naţională a României va fi serbată în acest an fără tradiţionalul foc de artificii, municipalitatea locală hotărând să anuleze evenimentul.

Anunţul a fost făcut de primarul Emil Boc, care a specificat că decizia a fost luată în semn de solidaritate şi de respect faţă de victimele incendiului din clubul bucureştean Colectiv. 

"Am luat decizia ca la 1 decembrie să nu mai organizăm focul de artificii tradiţional, ca formă de respect față de victimele tragediei de la Colectiv. Ca o formă de exprimare a solidarităţii noastre şi a respectului faţă de cei care şi-au pierdut viaţa acolo. Este o tragedie şi am considerat că organizarea focurilor de artificii la o lună de zile distanţă nu reprezintă un lucru de bun simţ şi am decis ca anul acesta să nu utilizăm artificii", a declarat Boc, la Napoca FM. 

Primarul municipiului a mai menţionat că doreşte să doneze fondurile astfel economisite familiilor celor care au plecat decedat în urma tragediei din 30 octombrie. 

"Vrem ca, într-o viitoare şedinţă de Consiliu Local, dacă legea ne va permite, acei bani pe care i-am fi alocat pentru artificii să fie donaţi către familiile victimelor de la clubul Colectiv", a mai afirmat primarul. O hotărâre similară fost luată şi la Alba Iulia, unde consilierii locali au decis să anuleze focul de artificii de la 1 decembrie.

Comenteaza