Fonduri pentru asociațiile sociale din oraș în contextul luptei cu COVID-19

Fonduri pentru asociațiile sociale din oraș în contextul luptei cu COVID-19

45 de fundații și asociații de asistență socială au primit fonduri de la Consiliul Local Cluj-Napoca pentru proiectele lor din acest an și în contextul epidemiei cu coronavirus.

45 de fundații și asociații de asistență socială au primit fonduri de la Consiliul Local Cluj-Napoca pentru proiectele lor din acest an.

Astfel au fost alocate fonduri în valoare totală de 2.570.615 lei pentru 41 de unități de asistență socială, care, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998, pot beneficia de acești bani prin intermediul Direcției de Asistență Socială și Medicală din Primărie

Este vorba despre asociații și fundații cu profil social care sprijină comunitatea clujeană inclusiv în problema coronavirusului, între care se numără: Asociația de Autism Transilvania, Asociația Caritas Eparhial Greco Catolic, Asociația Filantropică Medical Creștină Christiana – Filiala Cluj-Napoca, Asociația Preventis, Fundația pentru Îngrijirea Vârstnicului, Organizația Creștină ”ECCE HOMO”, Serviciul de Ajutor Maltez în România,Uniunea Creștină din România.

Lista completă a alocărilor poate fi consultată AICI.
De asemenea, patru ONG-uri au primit bani pentru proiecte speciale:

  • Fundația ”Familia Sfântă” – Policlinica fără plată, în vederea realizării proiectului ,,Cheltuieli de întreținere și funcționare Fundația Familia Sfântă” (130.000 lei);
  • Asociația Alianța Română de Prevenție a Suicidului, în vederea realizării proiectului ”La un apel distanță de speranță!” (20.000 lei);
  • Fundația Părinți din România, în vederea realizării proiectului ”PEDITEL 1791 – Sfat medical pediatric prin telefon, gratuit, nonstop. Telemedicina salvează vieți” (55.000 lei);
  • Asociația ”Sfântul Nectarie” Cluj – Centrul de Îngrijiri Paleative ”Sfântul Nectarie” Cluj, în vederea realizării proiectului ”Numai împreună putem alina suferința” (150.000 lei).

Aceste proiecte sociale sunt foarte importante și sprijină comunitatea clujeană în contextul adoptării de măsuri pentru limitarea efectelor răspândirii Coronavirus (COVID-19).

Comenteaza