Gata cu haosul! De miercuri avem PUG unic. "Derogările au produs foarte mult rău Clujului"

Gata cu haosul! De miercuri avem PUG unic.
Din 22 iunie, noul plan urbanistic general al Clujului capătă drepturi depline, iar cel vechi iese din uz. Cele două au funcţionat în paralel timp de 18 luni.

PUG-ul a murit, trăiască PUG-ul! Marţi a fost ultima zi în care clujenii au putut depune proiecte de urbanism pe vechiul plan urbanistic general. De miercuri, acesta iese din uz. Noul PUG a intrat în vigoare din 2014, dar a funcţionat în paralel cu cel vechi timp de 18 luni.

Noul PUG al Clujului a fost elaborat de Universitatea Tehnică şi de societatea Planwerk. Am stat de vorbă cu „Părintele PUG-ului", Adrian Zeno Borda, de la Planwerk. „Toate vechile documente de urbanism îşi pierd valabilitatea, iar toate planurile subsecvente (PUZ, PUD n.r.) se vor elabora pe baza noului PUG. Eu zic că acest plan aduce o uniformitate a reglementărilor, adică nu vor mai fi 17 PUZ-uri cu 17 reguli diferite de construire, pentru că acest lucru nu era normal. S-a construit prea mult după regula bunului plac, iar acest lucru se vede. Urbanismul clujean va intra într-o fază de calitate, transparenţă, predictibilitate, tratare egală a proprietăţilor. Există un sac de prevederi pe care le consider importante pentru oraş. Le-aş aminti pe cele referitoare la dezvoltarea tramei stradale şi reglementarea investiţiilor acolo unde interesul public o cere. Am dat o şansă unor zone subvalorificate faţă de poziţia pe care o aveau în oraş. Am concentrat investiţiile în zone pericentrale, am dezvoltat traseele de trafic, lărgindu-le substanţial. Prin reconstrucţie, arterele Clujului se lărgesc, pentru că trebuie să aibă retrageri foarte mari de la stradă; fâşiile rezultate trec apoi în proprietate publică. Lucrurile merg mai bine decât mi-aş fi închipuit: numai în ultima şedinţă de consiliu local au fost donate municipalităţii 30 de fâşii", a spus Adrian Borda.

Radu Raţiu, preşedintele Comisiei de Urbanism din Consiliul Local, spune că se fac presiuni mari ca vechiul PUG să rămână valabil încă o perioadă. „Nu se prelungeşte", a anunţat Raţiu. El a explicat câteva dintre modificările importante aduse de acest plan: „PUG-ul nou conţine centura metropolitană, care a fost curprinsă în Master planul general de transport, şi impune interdicţii de construire pe traseul şoselei şi pe cele ale bretelelor care vor lega centura de cartiere. Zone importante ale Clujului se vor schimba în decurs de câteva zeci de ani; este vorba despre străzi ca Brâncuşi, Calea Turzii, Câmpului, Bună Ziua, Romulus Ladea, Borhanci. Aici se vor putea construi locuinţe colective şi marii dezvoltatori au început deja să cumpere proprietăţi. Datorită retragerilor, drumurile se vor lărgi substanţial. Nu se va putea construi în livezi şi în poienile din păduri, acesta este un alt lucru bun adus de noul PUG".

Vechiul plan urbanistic ar fi trebuit să iasă din uz în 2009, dar abia atunci au început demersurile pentru redactarea noului PUG; documentul avea să fie aprobat cinci ani mai târziu, în 2014. Valabilitatea noului plan este de zece ani.

DECLARAŢIE
„Odată cu termenul acesta se va putea discuta în relaţii normale între proprietari, dezvoltatori, primărie şi publicul larg. Primăria nu va mai judeca excepţii, va fi aceeaşi regulă pentru toţi, iar dezvoltarea Clujului va fi mult mai transparentă. S-a discutat aproape exclusiv despre derogări, care au produs foarte mult rău Clujului. Acest lucru s-a tradus prin scăderea standardului de utilizare şi de viaţă în beneficiul a foarte puţini şi în detrimentul celor mai mulţi. S-a făcut un urbanism îngăduitor, cu planşe minimale, create pentru a se obţine derogări. Au existat proiecte de speculă, care acum sper să dispară cu totul"
Eugen Pănescu, arhitect Planwerk, membru al echipei care a elaborat noul PUG

Ce este un plan urbanistic general

Planul Urbanistic General (PUG-ul) este un proiect care face parte din programul de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare a localităţilor. Planurile Urbanistice Generale cuprind analiza, reglementările şi regulamentul local de urbanism pentru întreg teritoriul administrativ al unităţii de bază (suprafeţe din intravilan, cât şi din extravilan). În acelaşi timp, PUG-ul stabileşte norme generale, pe baza cărora se elaborează mai apoi în detaliu, la scară mai mică, PUZ-urile şi apoi PUD-urile.

 

Comenteaza