Ghişeele Primăriei, luate cu asalt de clujenii care vor să-şi plătească taxele VIDEO

Ghişeele Primăriei, luate cu asalt de clujenii care vor să-şi plătească taxele VIDEO
Ghişeele Primăriei Cluj-Napoca au fost luate cu asalt în prima zi lucrătoare din 2014. Cei mai mulţi clujeni au solicitat locuri de parcare în cartiere şi abonamente pentru parcările din zona centrală, dar au fost şi persoane care au venit să îşi achite impozitele locale. Reprezentanţii Primăriei spun că au reorganizat ghişeele pentru a putea face faţă numărului mare de oameni.

Clujenii s-au aşezat la cozi înainte de ora 8.30, când s-au deschis ghişeele. Ei spun că au stat cu orele la coadă pentru a depune o cerere. Cei mai mulţi au vrut să îşi reînnoiască abonamentul de parcare. Vezi ce spun câţiva dintre aceştia, în materialul video

Reprezentanţii Primăriei spun că au fost eliberat tichete de parcare chiar şi în ultima zi lucrătoare din 2013 şi că astăzi au fost reorganizate ghişeele pentru a face faţă aglomeraţiei. "Au fost redistribuite ghişeele astfel încât de inclusiv cele de eliberare de cereri au preluat cereri, şi s-a folosit sistemul cu bilete de ordin care a facilitat fluidizarea", spune purtătorul de cuvânt al Primăriei, Oana Buzatu.

Costul unui abonament de parcare în zona centrală este de 150 de lei pe trei luni.


Reporter: Alin Golban
Operator: Florin Dan

 

Comenteaza