Gitenstein: Dacă rezolvaţi parcările ilegale, puteţi rezolva unele probleme mai mari

Gitenstein: Dacă rezolvaţi parcările ilegale, puteţi rezolva unele probleme mai mari
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, marţi, în cadrul lansării portalului orasulmeu2020.ro, că în România, dacă se poate aborda ideea sancţionării parcărilor ilegale, se poate ajunge la rezolvarea unor probleme mai mari.

Ambasadorul SUA a participat la evenimentul de lansare a portalului orasulmeu2020.ro care îşi propune să recâştige trotuarul pentru toţi cetăţenii oraşului Bucureşti.

Gitenstein a povestit în discursul său că, atunci când a venit în România, în urmă cu trei ani, una dintre principalele probleme observate în Capitală a fost tocmai problema parcărilor.

"Ideea acestui proiect este de a le oferi cetăţenilor puterea de a convinge autorităţile să soluţioneze aceste probleme", a spus Mark Gitenstein, arătând că este interesat de acest proiect în calitate de pieton şi biciclist, neputând să meargă cu bicicleta pentru că trebuie să se dea jos de fiecare dată pentru a ocoli maşinile de pe trotuar.

Ambasadorul SUA la Bucureşti a atras atenţia şi asupra pericolului maşinilor parcate ilegal. "Este periculos să mergi cu căruciorul în care se află un copil, pe stradă", a spus acesta, făcând referire şi la persoanele cu dizabilităţi.

"Cel mai important dintre motive este acela că le oferă românilor puterea de a aborda această problemă în găsirea unor soluţii", a mai declarat diplomatul american.

Ambasadorul SUA la Bucureşti a mai afirmat că în urmă cu un an s-a lansat proiectul "Restart Romania", care îşi propunea să utilizeze reţelele sociale şi internetul pentru a oferi cetăţenilor puterea de a soluţiona anumite probleme cu care se confruntă, în privinţa nerespectării legilor şi a corupţiei, iar 100.000 de români au intrat pe portal şi au propus idei.

Potrivit acestuia, ideea esenţială a proiectului este aceea că, în momentul în care cetăţenii văd că legile sunt încălcate de către concetăţeni şi poliţia nu face nimic pentru a sancţiona aceste cazuri, au senzaţia că nu se poate rezolva şi schimba nimic.

Mark Gitenstein a mai povestit că în SUA a existat în urmă cu mai mulţi ani o iniţiativă preluată de primarul Giuliani, care avea ca idee de bază că, pornind de la cazuri mici, cum ar fi abordarea problemelor graffiti-urilor pe ziduri, se poate ajunge la rezolvarea unor probleme mai ample.

"În România, dacă puteţi aborda această problemă a sancţionării parcărilor ilegale, puteţi începe rezolvarea unor probleme mai mari, şi veţi combate ideea că există oameni mai presus de lege", a mai spus ambasadorul SUA la Bucureşti.

El a menţionat că, astfel, ambasada a finanţat proiecte care luptă împotriva corupţiei din sistemul medical sau proiecte care luptă împotriva tăierilor ilegale de copaci din pădurile ţării.

Potrivit acestuia, proiectul va demonstra locuitorilor din unele cartiere ale Capitalei că pot forţa autorităţile să aplice legea, că pot schimba lucrurile şi vor face lucrul acesta folosind internetul.

Portalul a fost prezentat în limba română de către iniţiatorii proiectului, Răzvan Beschea şi Monica Ipate.

Au mai susţinut discursuri cercetătorul la Institutul de Biochimie al Academiei Române, Adina Milac, care este o persoană cu dizabilităţi, şi preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan.

http://www.orasulmeu2020.ro/ este o platformă online prin care se poate raporta direct către autorităţi ocuparea trotuarului în mod neresponsabil de către maşini, oferind în acelaşi timp şi o hartă a parcărilor, actualizată atât cu ajutorul autorităţilor, cât şi al utilizatorilor.

De asemenea, proiectul îşi propune să creeze cu ajutorul utilizatorilor o hartă a căilor pietonale şi a pistelor de biciclete blocate. Cu ajutorul acestor informaţii, echipa proiectului Oraşul Meu va cere autorităţilor rezolvarea problemelor.

"Orasul meu 2020" este unul dintre proiectele online care au intrat în finala competiţiei Restart România, iniţiată de TechSoup cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii.

Problema parcărilor ilegale este pregnantă şi în Cluj-Napoca: raportul între numărul maşinilor şi cel al locuitorilor este cel mai mare din ţară iar locurile de parcare sunt limitate. Centrul oraşului, dar şi cartierele Mărăşti şi Mănăştur, sunt cele mai afectate de parcările ilegale.

Comenteaza