Foto "Când vrei să ascunzi ruina sub preș". Hotelul Cristian şi-a tras gard metalic și îi împinge pe pietoni pe carosabil

"Când vrei să ascunzi ruina sub preș". Hotelul Cristian şi-a tras gard metalic și îi împinge pe pietoni pe carosabil

Peste noapte, lângă Hotelul Cristian, a apărut un gard metalic pe latura dinspre Piața Mihai Viteazul, închizând cu totul gangul dintre hala pieței și zona din fața hotelului. Are autorizaţie?

Clujenii se întreabă dacă pe domeniul public ar fi legală construirea unui gard deoarece controversatul Hotel Cristian, din Piaţa Mihai Viteazul, are mai nou şi împrejmuire metalică. Acesta poate are rolul de a ascunde construcţia care nu se încadrează cu nimic de jur împrejur din punct de vedere urbanistic, dar ce este mai grav e că îi împinge pe pietoni pe carosabil dacă ar traversa zona pieţei. 

"Vrei să ascunzi ruina sub preș sau după gard, în cazul acesta, dar nu reușești decât să atragi atenția asupra ei. Nu îmi dau seama la ce s-au gândit cei care au ridicat acest gard sau cei care l-au autorizat. Desigur, în eventualitatea în care are autorizație. Gardul nu rezolvă nimic, ba chiar perturbă și mai mult libertatea de mișcare a pietonilor care sunt acum obligați să ocolească hotelul pe carosabil.

În ședința Consiliului Local Cluj-Napoca din 22 februarie a fost adoptat un proiect de modernizare a Liceului N. Bălcescu și de reabilitare a străzilor adiacente, inclusiv a străzii Argeș, de 18,3 milioane de euro. Am solicitat atunci ca tema concursului de soluții pentru reamenajarea zonei să includă și clarificarea situației hotelului. Răspunsul primăriei, la acel moment, a fost că nu există cadrul legal pentru demolarea hotelului.

Nu putem însă investi această sumă și nu putem deschide un șantier de asemenea anvergură fără să rezolvăm problema hotelului construit în mijlocul trotuarului. Trebuie să folosim toate pârghiile pe care le avem la dispoziție pentru a îndepărta această construcție aberantă care, de 20 de ani, sfidează orice regulă urbanistică și normă de siguranță", scrie Alexandra Oană, consilier local, pe pagina sa de Facebook. 

"Toată zona halei agroalimentare e mizerabilă, canalul, gheretele; nu e demnă de un Cluj al sec. XXI, cât despre mizeria aia de hotel, e de neînţeles cum a rezistat atâţia ani şi pe cine are în spate", a comentat un clujean. 

Comenteaza