Şi-au stricat maşinile în gropi. Primăria plăteşte 16.500 lei despăgubiri

Şi-au stricat maşinile în gropi. Primăria plăteşte 16.500 lei despăgubiri
Şi-au stricat maşinile în gropi, iar primăria plăteşte reparaţiile. Primăria Cluj-Napoca a fost pusă recent la plată, prin sentinţă judecătorească, în cazul a două maşini avariate din cauza gropilor din asfalt. Alte zeci de procese sunt pe rol. O companie de asigurări a intentat procese pentru recuperarea banilor daţi clienţilor care şi-au stricat maşinile în gropi. Primarul Emil Boc susţine că puţine cereri au şanse de câştig.

Dacă aţi dat cu maşina în gropi, puteţi da în judecată primăria să plătească pagubele. O demonstrează două cazuri în care primăria a fost obligată la plata unor despăgubiri de peste 9.000 de lei, respectiv aproape 7.500 de lei. Trebuie să îndepliniţi anumite condiţii, explică avocatul companiei de asigurări care a câştigat procesele.

"În momentul in care se poate demonstra cu certitudine ca avaria s-a produs in urma coliziunii cu un ostacol sau a intrat cu masina intr-o groapa, in asemenea caz se pot cere despagubiri, dar trebuie probata legatura de cauzalitate intre accident, existenta obstacolului, nesemnalizarea lui si producerea prejudiciului", a declarat Marius Harosa, avocat.

De asemenea, şoferul trebuie să circule cu viteză regulamentară. Instanţa de judecată arată că primăria are obligaţia să repare sau să semnalizeze gropile.

PRIMĂRIA PUSĂ LA PLATĂ
SURSA MOTIVAREA INSTANŢEI

"Administratorul drumului public are obligaţia de menţinere în stare tehnică corespunzătoare a drumului public prin semnalizarea obstacolelor aflate pe partea carosabilă şi prin luarea măsurilor necesare pentru înlăturarea acestor obstacole, în caz contrar, acesta poate fi tras la răspundere civilă, în condiţiile legii".

Primarul Emil Boc spune că multe procese au apărut în urma lucrărilor la linia de tramvai din oraş. Nici acum însă partea carosabilă de lângă linia de tramvai nu arară mai bine.

 

Potrivit primarului, lucrările la banda paralelă cu linia de tramvai vor începe după 1 mai. Mulţi şoferi nu merg la instanţă de teama proceselor lungi. Procesele prin care primăria a fost pusă la plată au durat între 4 şi 5 ani.

 

Comenteaza