Ialomiţianu prognozează revenirea salariilor bugetarilor la valorile ante-criză

Ialomiţianu prognozează revenirea salariilor bugetarilor la valorile ante-criză
Ministrul Finanţelor a afirmat că salariile bugetarilor vor putea fi mărite, cel mai probabil, în decembrie 2011.

Guvernul ar putea decide la sfârşitul anului majorarea salariilor bugetarilor pentru a recupera întreaga scădere operată la mijlocul lui 2010, dacă încasările bugetare vor continua evoluţia ascendentă din ultimele luni, a declarat vineri ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

"Depinde de încasări, perspectiva este bună. Dacă va continua şi în următoarele trimestre, este posibil să recuperăm şi cealaltă parte din tăierea de anul trecut", a spus Ialomiţianu.

Rugat să precizeze când ar putea avea loc o astfel de majorare salarială, Ialomiţianu a spus că cel mai probabil în luna decembrie ar fi posibilă o revenire a salariilor la nivelul dinainte de iulie 2010.

 

Comenteaza