Ianuarie cu licitaţii de milioane de euro

Ianuarie cu licitaţii de milioane de euro
Procedura privind atribuirea contractelor pentru asistenţa tehnică şi pentru supervizarea lucrărilor la depozitul ecologic de deşeuri a fost anulată, urmând să fie reluată luna viitoare. Tot atunci vor fi lansate şi alte licitaţii necesare realizării proiectului.
Conform anunţului publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), ofertele pentru contractele ce vizează asistenţa tehnică şi supervizarea lucrărilor la sistemul integrat de management al deşeurilor puteau fi depuse până în 26 ianuarie. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj (CJ), Radu Bica, a anunţat că, din pricina unor date incomplete, procedura de licitaţie a fost anulată. Anunţul va fi republicat pe SEAP în perioada următoare, urmând ca licitaţia să se redeschidă la începutul lui februarie. Cele două contracte sunt evaluate la 355.000, respectiv 885.000 de euro.

CJ Cluj are obligaţia de a organiza 10 licitaţii în vederea implementării sistemului integrat pentru managementul deşeurilor. Prima procedură a fost deja deschisă şi vizează construcţia depozitului ecologic de deşeuri pe terenul din zona Pata Rât. “Pentru construcţia depozitului suntem încă în procedura de evaluare a ofertelor depuse. De abia după sărbători vom reuşi să atribuim acest contract. Documentaţia ofertanţilor este extrem de complexă. Am primit datele cerute despre calificarea societăţilor. Acum suntem la etapa de evaluare a ofertelor tehnice. Am mai cerut unele completări. Apoi vom trece şi la etapa de evaluare a ofertelor financiare. Sper ca în ianuarie să fim în măsură să desemnăm câştigătorii acestui contract”, a apreciat Radu Bica.

Cea de-a doua procedură din proiect se referă la atribuirea contractelor privind asistenţa tehnică şi supervizarea lucrărilor la sistemul integrat de management al deşeurilor. Primul contract este evaluat la 355.000 de euro, iar cel de-al doilea, la 885.000 de euro. Pentru obţinerea lor, societăţile interesate aveau posibilitatea să depună oferte până în 26 ianuarie 2011. Procedura a fost, însă, anulată din cauza unor date incomplete. “Noi am trimis anunţul de licitaţie şi a fost publicat pe SEAP. Apoi Ministerul Mediului a cerut o serie de completări, motiv pentru care procedura a fost anulată. Rămâne să republicăm anunţul în perioada imediat următoare, să includem şi datele solictate de minister şi sper ca undeva la începutul lunii februarie să putem deschide ofertele”, a declarat Radu Bica.

La început de 2011, CJ are obligaţia să finalizeze alte opt licitaţii menite să asigure implementarea sistemului integrat de managemt al deşeurilor. Astfel, tot în ianuarie va demara licitaţia pentru achiziţionarea echipamentelor de colectare a deşeurilor (contract evaluat la 3.349.500 euro). O altă licitaţie din ianuarie va viza achiziţionarea de echipamente pentru depozitul de deşeuri (contract estimat la 970.000 de euro). Tot atunci vor fi lansate procedurile pentru atribuirea contractelor privind contrucţia a trei staţii de transfer (5.239.315 euro), pentru închiderea şi ecologizarea actualelor depozite de deşeuri neconforme din judeţ (11.399.952 euro) şi pentru construcţia drumurilor de acces la depozitul de deşeuri şi la staţiile de transfer (591.734 euro). În martie vor demara licitaţiile vizând atribuirea contractelor pentru auditul proiectului (40.000 de euro) şi pentru serviciile de conştientizare a publicului privind serviciile Centrului integrat de management al deşeurilor (350.000 de euro).


Comenteaza