Încă 12 autobuze articulate pentru a suplini tramvaiul
- Scris de Luminita Silea
- 08 Apr 2011, 01:31
- Administraţie
- Ascultă știrea

RATUC a lansat o licitaţie pentru achiziţionarea celor 12 autobuze second hand, articulate. Deschiderea ofertelor este programată pe 16 mai, iar licitaţia implică un acord-cadru estimat la 440.000 de euro. Respectivele autobuze au o capacitate de aproximativ 150 de locuri, pe scaune şi în picioare. Directorul RATUC Cluj, Liviu Neag, a declarat că autobuzele second hand achiziţionate de regie anul trecut s-au comportat foarte bine în trafic. "Mai avem nevoie de astfel de autobuze articulate pentru a transporta călătorii din momentul în care va intra în reparaţii linia de tramvai. Acum sunt în evaluare ofertele şi sperăm ca lucrările de reparaţie la linia de tramvai să înceapă în acest an. Noi vrem să fim pregătiţi şi de aceea am lansat licitaţia. După ce vom avem un câştigător şi ni se vor livra autobuzele, proporţional cu numărul de mijloace de transport în comun care vor sosi la Cluj vom mai casa din autobuzele vechi", a explicat Neag.
Primăria a cumpărat în ultimii ani doar două autobuze noi, în baza unui acord-cadru pentru maximum 25 de maşini, încheiat cu Magyar Jarmutechnikai (în colaborare cu Astra Bus), fiecare cu câte 700.000 de lei. În schimb, municipalitatea a achiziţionat mijloace de transport în comun second hand - autobuze şi garnituri de tramvaie. În 2007 s-au cumpărat 12 autobuze la mâna a doua de la In Fine Paris pentru 261.000 de euro. Tot în 2007 s-au luat alte 12 autobuze second marca Renault R 312, din aceeaşi sursă, pentru 260.000 de euro. În 2008, au fost achiziţionate încă 12 autobuze second hand de la Infitrade Neuily Sur Sein Franţa, pentru 267.000 de euro. În 2009 s-au mai cumpărat 10 autobuze articulate de la Infitrade pentru 336.000 de euro. În acelaşi an s-au achiziţionat şi 10 tramvaie second hand, în schimbul a 210.000 de euro, de la VIP Verkehrsbetrieb Postam. În 2010 s-au cumpărat 15 autobuze de la Infitrade pentru 504.000 de euro. Spre finele anului s-au mai achiziţionat de la Regia de Transport din Paris încă 10 autobuze secod hand nearticulate, cu peste 190.000 de euro.
Parcul RATUC este compus din 220 de autobuze, 110 troleibuze şi 34 de garnituri de tramvaie. Autobuzele acoperă un traseu de 200 km, troleibuzele - 44 km, iar tramvaiele - 26 km, potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de RATUC. "Transportăm zilnic 416.000 de călători cu mijloacele de transport din parcul nostru", a completat Neag.