Încă 2.8 milioane de lei, bani nerambursabili de la bugetul Clujului, pentru Cultură

Încă 2.8 milioane de lei, bani nerambursabili de la bugetul Clujului, pentru Cultură

Primăria Cluj-Napoca anunţă acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte şi acţiuni culturale, în anul fiscal 2020, sesiunea a II-a. Bugetul este de 2.800.000 lei.

Depunerea proiectelor de finanţare nerambursabilă se face în perioada 03.07.2020 – 20.07.2020, la Registratura Primăriei municipiului Cluj-Napoca, într-un exemplar precum și  electronic (CD) sau online pe site-ul www.primariaclujnapoca.ro secțiunea Administrație – Servicii online – Depune cereri – Serviciul Management proiecte sociale, culturale și sportive sau www.edirect.e-guvernare.ro. 

Decizia comisiei de analiză și selecție va fi publicată pe site-ul primăriei, urmând ca în perioada 03.08.2020 - 05.08.2020, solicitanţii să aibă posibilitatea depunerii de contestaţii. Soluţionarea contestaţiilor depuse se va face de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor, în condiţiile legii. Decontarea cheltuielilor în limita finanţării aprobate se va efectua numai pentru activităţile realizate şi cuprinse într-un raport de activitate intermediar/final.

Ce evenimente culturale din Cluj primesc bani în acest an. TIFF, cap de listă

În şedinţa forului local din iunie au fost alocate primele finaţări nerambursabile. Cei mai mulţi bani merg către TIFF, festival de film care ar fi trebuit să debuteze în 3 iunie, dar care a fost amânat pentru final de iulie, către Centrul de Interes sau Fabrica de Pensule.

1.400.000 lei - TIFF
1.100.000 lei  - Centrul Cultural Clujean 
100.000 lei - Fapte - Art in the Street
470.000 lei - Federația Centrul de Interes
280.000 lei - Asociația Grupul Pont
220.000 lei - Fabrica de Pensule 
210.000 lei - Timaf
180.000 lei -  Asociația Daisler
120.000 lei - Fundația Culturală Intact
100.000 lei - Zilele Studenţilor
100.000 lei - Tineret@Cluj-Napoca 2020
85.000 lei - Asociația Reactor de Creație și Experiment
65.000 lei - Transilvania Jazz Festival
30.000 lei - Zilele Filmului Maghiar
LISTA COMPLETĂ, AICI!

Până la acest moment, sunt interzise evenimentele în aer liber cu mai mult de 500 de participanţi, iar un proiect de lege prevede sistarea a astfel de activităţi, pe tot parcursul verii, cu peste 1.000 de spectatori. Evenimentele indoor, la această dată, nu pot avea loc. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza