Încă 4 tramvaie noi pe străzile Clujului

Încă 4 tramvaie noi pe străzile Clujului

Patru tramvaie noi se află în teste, în aceste zile, în Cluj-Napoca şi urmează să fie puse în funcţiune oficial, în scurt timp (luna august). Şase bucăţi din cele 24 cumpărate de municipalitate vor ajunge în cursul anului 2020 în oraş. 

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Amintim că, Astra Arad a fost declarată câştigătoarea licitaţiei organizate de Primăria Cluj-Napoca şi de Compania de Transport Public din Cluj privind livrarea a 24 de tramvaie noi. Valoarea totală a contractului se ridică la aproximativ 40 de milioane de euro. Preţul unui singur tramvai este de circa 1,95 milioane de euro. Cea mai mare parte a banilor necesari pentru această achiziţie provin din fonduri europene nerambursabile. Tramvaie Imperio sub licenţă Siemens circulă în prezent la Arad. Cele 24 de tramvaie similare care vor circula pe străzile Clujului vor avea culorile violet-gri.

Tramvaiul Imperio este prezentat pe site-ul Astra Arad ca şi cel mai recent produs al firmei. Este primul tramvai modern, cu podea 100% joasă produs în România. Este destinat să înlocuiască vehiculele actuale uzate fizic şi moral din depourile din România. Este produs în cooperare cu firma Siemens şi are un design modern la standardele tehnice actuale. Cu operare uni sau bidirecţională are un interior spaţios în culori deschise, modificabil conform cerinţelor clientului. Conceptul garantează cel mai bun raport pentru preţ, operare şi mentenanţă.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza